Este vorba de un quest pentru regasirea, vindecarea inimii si clarificarea mintii ce presupune statul in natura, de unul singur, fara telefon sau alte elemente de distragere, fara foc si cel mai important, fara mancare vreme de 4 zile si 4 nopti. Este permis un carnetel si un pix pentru notite, 2l apa pe zi, sac de dormit, folie sau cort, lanterna.

Acest gen de retrageri in natura, a fost practicat de strabunii nostri din toate culturile vreme de acum sute de mii de ani. Tinerii triburilor erau trimisi in astfel de questuri, singuri in natura, sa se regaseasca si sa se initieze in maturitate dovedind stabilitate si echilibru emotional, putere interioara si capacitatea de a-si trai viata responsabili si in acord cu legile naturii.

Recent m-am intors si eu dintr-un astfel de quest care a fost o experienta unica, vindecatoare si transformatoare. Mi-am notat in carnetel sub forma unui minijurnal experienta acelor zile. Iata cuvintele din acele momente:

Ziua 1 - Acomodare

Am ajuns la locul meu si primul lucru ce am simtit sa-l fac a fost sa ma relaxez, sa ma odihnesc si sa simt locul unde urmeaza sa-mi petrec urmatoarele 4 zile si 4 nopti. Aici copacii au o infatisare de dendroizi: cu trunchiuri groase, contorsionate, scorburi adanci si gauri mari si fiind in prtea de N a padurii sunt imbracati cu muschi verde. Coronamentul porneste de la sol, iar crengile inainte sa se inalte vertical, descriu o palma noduroasa cu degetele in sus. M-am cuibarit cu pofta in palma acoperita cu muschi verde si moale a dendroidului sub care urma sa-mi montez cortul. I-am multumit copacului pentru primire si i-am cerut spiritului sau sa vegheze asupra-mi pe perioada sederii. Am atipit usor imbratisand o creanga ca sa ma sustin in caz ca-mi pierd echilibrul, stand cuibarit cred mai bine de o ora ( dupa aproximare ca nu aveam la mine nici ceas nici telefon). Ma trezesc amortit de pozitia fixa si decid sa ma cobor pe patul moale de frunze uscate sa ma intind mai comod ca sa-mi continui odihna. Padurea linistita, temperatura perfecta mi-au ofeti confortul necesar unei relaxari profunde care mi-a fost disturbata de fosnetul frunzelor sub niste pasi grei. Fara sa ma ridic, intorc curios capul si disting o silueta printre copasi si frunzaris. Se indrepta spre mine si am banuit ca este un om. Mi-am propus sa fiu scurt la vorba in caz ca trecea pe langa mine mirat fiind de ruta care a ales-o dat fiind ca nu era nici o carare, iar acea parte de padure este destul de izolata. Mirarea mi s-a transformat intr-o surpriza placuta cand, coborand prin desis, un caprior se arata la vreo 50m in fata mea. Nu m-a vazut intins fiind si destul de camuflat (fata intentie) caci eram acoperit cu o patura cu patratele galbene si maro ce se integra foarte bine in covorul de frunze ce acoperea solul. Insa mi-a prins mirosul. S-a oprit, a adulmecat in directia mea apoi cu un muget de alerta si-a schimbat fara panica directia spre firul de apa inca nesecat din vale. Salutare prietene, ramai cu bine si te mai astept sa treci pe la mine.

La atata liniste cat ma inconjura, un asemnea eveniment e comparabil cu un mare show citadin.
         Nu am nici un chef sa montez cortul. Soarele e deasupra mea si ma bucur in nemiscare de umbra copacilor si briza vantului. Trec orele: ba intins pe spate, ba sezand ascultand bazaitul gazelor, fosnetul frunzelor in bataia vantului, activitatea pasarilor (nu prea mare in acea parte de padure) si ma gandesc sa dorm sub cerul liber la noapte. Dar odata cu coborarea soarelui, asemeni vampirilor isi fac aparitia tantarii, nu prea multi dar destul de agasanti.
 - Prietene, asculta bine ca o data iti zic: poti sa-mi bazai cat vrei pe la urechi, dar ai grija cu ce intentii ca daca ai supt din mine o faci pe riscul tau!
Majoritatea au picat la datorie reintrand in ciclul naturii mai repede cu ajutorul meu, dar i-am avertizat.
- Reincarnare fericita, amice!
Daca vreau sa dorm linistit la noapte trebuie sa-mi montez cortul. Intre timp m-am mai obisnuit cu senzatia agasanta de foame care-mi dadea o stare de panica si disconfort ce ma incerca de pe la miezul zilei. Stare pe care am acceptat-o si observat-o cu calm si statornicie urmand exemplul copacului dendroid din fata mea: cum o fi rabdat el toate gongile si insectele care i-au macinat un sfert din trunchiul gros lasandu-l cu o scorbura cat un topogan pe toata lungimea, de la sol pana in coronament.
Sunt spectaculosi copacii aici, cei mai batrani au forme controsionate, muschi pe trunchi, gauri si scorburi impresionante, continui sa ma minunez de ei. Dupa pozitia soareleui cred ca este ora 19 si ma bucur de o seara frumoasa si linistita.

Ziua 2- Marea provocare

Ma trezesc greoi cu o durere de cap si o stare de disconfort in tot corpul. Fara tragere ma decid sa-mi incep ziua. Trebuie sa ma duc la locul central sa infig un batz in pamant la locul meu conform regulii, semal pt ceilalti ca totul este bine si ca am decis sa-mi continui questul. Cu efort ajung si vad ca Frankie, colegul de grupa, deja si-a infipt batul. Melinda, inca nu, probabil ca inca doarme. Infig batzul si ma intorc la locul meu din padure cu gandul sa ma intind, sperand sa atipesc, sa ma mai lase durerile de cap si starea de greata. Intins fiind, fara sa am stare, cand pe-o parte cand pe alta, aud un fosnet de frunze in deal in spatele meu. O caprioara, nu era aceeasi ca in prima zi, dupa marime cred ca era o femela. Ma observa si ma ocoleste continundau-si drumul total nepasatoare de mahmureala mea chinuitoare...de parca ar fi avut ce sa-mi faca. Revin la ameteala mea si pana seara lucruruile s-au inrautatit. Starea de greata s-a intensificat pana am reusit sa vomit cu pofta si putere fapt ce m-a usurat considerabil. M-am intins in cort linistit si recunoscator pentru starea de bine si eliberare si am reusit sa adorm.

Ziua 3 – Alt om

Ma trezesc in mijlocul noptii incarcat  de energie si bine dispus. Locul denivelat unde mi-am montat cortul nu este ideal pentru o odihna fara bosumflari si fara dureri de oase, dar am trecut usor cu vederea peste acest detaliu datorita starii de bine, de fluiditate si eliberare care ma faceau sa jubilez in mine. Raman in cort pana se crapa de dimineata si imi incep ziua energic de parca n-ar fi fost doua zile de cand nu am mancat nimic. Ma duc spre locul central sa-mi infig batul si vad ca la locurile lui Frankie si Melindei lipsesc betele, cred ca au abandonat. Vestea nu m-a facut sa ma simt mai singur decat eram deja si nici nu m-a afectat in vreo masura. Ma intorc la locul meu si la ale mele: ba intins, ba sezand am momente de introspectie si transe, cu emotii reprimate in trecut care mi se arata dandu-mi sansa se la consum...si asta fac.Pas cu pas, norii din interiorul meu se imprastie, dar ca o reflexie pe dos, cerul se acopera de norii si incepe ploaia. Decid sa ma bucur de ea. Ma dezbrc complet si merg in luminisul din fata cortului ca sa ma expun mai bine in ploaie. Simt fiecare strop cum mi se imprastie pe piele si pamantul cum imi vibreaza sub talpi sau vibram impreuna dansand jocul pulsatiilor vietii. Contopit in acea conexiune ma sperie un muget foarte puternic si pasi in galop sus prin padure in spatele meu. Ma grabesc sa zaresc ceva, dar nu vad nimic din cauza frunzisului. Animalul mai scaote cateva mugete si dispare in padure. Cred ca a fost masculul caprior din prima zi. Sa fiu fost vreo reactie la faptul ca m-am afisat gol pe teritoriul lui?!...of, of masculii astia competitivi.
-          Stai bre linistit ca nu-mi arde de caprioare acum, am altele cu cornitze de care tre sa ma ocup acum!
Ma intorc la prezenta mea care este tulburata de ganduri de mancare chiar daca, la cum ma simt, as zice ca nu mi-ar mai trebui mancare toata viata. Am mai facut cunostinta cu cativa copaci dendroizi din zona in care m-am suit si am stat cate o ora. Se lasa seara anuntand incheierea unei zile lungi dar usoare. Mai am doua nopti cu o zi intre ele si mi-am incheiat questul, ma surprind visand la ziua de revenire. Dar voi face tot ce pot ca ziua de maine sa nu o irosesc ascunzand timpul in sacul cu plictiseala doar ca sa treaca mai repede. Imi propun sa fiu cinstit fata de mine si fata de scopul acestui quest pana la capat. Se intuneca  si ma pregatesc de innoptat. Noapte buna codrule.

Ziua 4 – Lacrimogena

Am adormit noaptea tarziu, in tunete si ploaie torentiala care anticipau cumva starile interioare cu care urma sa ma inalnesc in ziua urmatoare. M-am trezit devreme, cred ca era vreo 4 dimineata cu o senzatie de disconfort in zona abdomniala. A urmat o rafala de cascat profund si cu lacrimi de vreo 10 minute dupa care m-am relaxat profund fiind eliberat si linistit. Nu am mai adormit si pe cand din negru noptii se facu o nuanta de albastru al diminetii, intins pe spate, intr-o stare de usoara transa imi apare in viziune prietenul meu A.M. Ne imbratisam cu toata caldura, ii dau drumu sa-l privesc in ochii calzi si sinceri timp in care se straduie sa spuna ceva cu vocea-i balbaita de sentimente. Il opresc la timp:
 - Taci ca stiu, nu te mai chinui, mai treci incoace la o imbratisare. Scurta viziunea, dar suficient de intensa si reala cat sa ma las cu ochii inlacrimati...incredibil copilul asta. Te iubesc prietene!

Dupa care am bagat o tura de meditatie foarte profunda si centrata in curgerea momentului prezent. Intre timp, aud o pasarica cum plonjeaza langa cortul meu in care meditam. Se scalda in muschiul umed si fara sa am contact vizual cu ea, stiu exact bucata de muschi unde isi face inviorarea de dimineata. E un muschi mare, moale cu peri grosi si catifelati care tine foarte bine picaturile de apa. Daca as fi fost o pasare n-as alege alt loc pentru asemenea activitati. Ii aud penajul aripilor rascolit cu voiosie de ciocul gingas si ii simt in detaliu puful de pe piept atat de aproape de sufletul meu. Sunetul si conexiunea vivida ii proiecteaza imaginea intre ochii mei inchisi...ce draguta pasarica. Semne bune ziua are, ultima zi din questul de 4 zile si 4 nopti care a inceput duminica. Acum e miercuri si sunt in cea de-a 4-a zi de nemancare. E greu, dar efectele in planul emotional si energetic sunt spectaculos de eficiente. Chiar daca nu mai are cine sa-mi vada betele infipte de la locul central, decid sa urmez regula mai mult de dragul plimbarii, locul central fiind situat intr-o poientia la poalele celuilalt versant al dealului impadurit unde imi era locul. Dupa atata ploaie, umezeala si umbra din padure tanjeam dupa un loc deschis unde soarele diminetii incalzea deja firul ierbii scurtat de vacile pofticioase care-mi cantau din talangi in fiecare zi. Infig batul langa celelate si poposesc putin la soare. Nu prea mult caci iarba este uda si ma indrept spre casa mai mult plutind decat pasind, cu picioarele impleticite de la atatea zile de nemiscare si nemancare...nu prea multe, daca stau sa le numar, doar 3 intregi pana acum, dar parca a trecut o eternitate. In astfel de conditii de stat singur in natura, fara factori disturbatori, timpul are o alta dimensiune. Imi gasesc un loc in fata cortului si-mi reiau activitatil de baza: stat si simtit. Simtit interior pulsatia ce ma anima, simtit in exterior vuietul padurii, vantul ce indoaie copacii si-mi atinge pielea, mirosul solului si al aerului incarcat de prospetime ce-mi mangaie narile pana in strafundul abdomenului. Nu dureaza mult si-mi vad mama, draga mea mama. Ii simt suferinta anilor si ochii mi se ineaca in lacrimi. Ii traiesc clipele dinaintea mortii simtindu-i teama si moartea carea candva  o sa vina...plang in hohote varsandu-mi prin inima-mi toata suferinta care i-o puteam duce. Macar atat sa fac pentru tine draga mea mama, ca viata ta in mare parte a insemnat sa ne cresti pe noi si sa ne vezi bine. Greu de cuprins acest sacrificiu. Te las in pace draga mama, te iubesc si abia astept sa ajung acasa sa te strang la pieptul meu. O las pe mama umana si ii ia locul in conexiune mama Pamant. Ii simt si ei suferinta: vad oceane pline de titei, paduri seculare defrisate, maldare de gunoi si smog in aer. Hohotele de plans capata alta dimenisiune. Si plang si urlu si-mi cer iertare pentru toata ignoranta, lacomia si egoismul umanitatii. Iarta-ne mama, tu ne hranesti, ne protejezi sub patura ta de ozon, ne tii in viata si ne iubesti atat de mult, iar noi te macelarim si rupem bucati din tine...iarta-ne mama, caci nu stim ce facem. Vantul indoaie copacii care ma inconjoara, urletu-mi de durere strabate padurea si valea.
Şi le-am plâns suferinţa cu lacrimi ce mi-au limpezit sufletul.
Şi le-am urlat durerea de-au vuit codrii ce mi-au inverzit inima.
Căci durerea şi suferinta lor erau şi ale mele.
Ma cuprinde o stare de pace deplina si simt nevoia de o mica plimbare spre luminisul din varful dealului. M-am bucurat foarte mult de plimbare, iar la revenire ma intaind sa ma relaxez putin. Imi iau carnetezul si imi scriu jurnalul questului, iar cand ajung la partea cu mamele conectez din noi si o alta tura de plans imi bucura sufletul.Ohoo mai poti? Baga baiete! (te iubesc L.)
Ah, plansule drag, cat am mai plans dupa tine cu lacrimi imaginate, sterile si seci de dor si durere.

Mi-e foame, imi aduce aminte un ros de stomac. Sa strang si sa ma retrag? Ce rost mai are sa stau o noapte? Sunt multumit de ce am realizat, insista un gand foarte ademenitor si pertinent. NU! STAU PANA LA CAPAT, voi pleca cand e gata questul, maine la ora 12 dupa masa. Imi iau gandul de o ureche si-l trimit la coltul lui mustrandu-l delicat:
Ai uitat cine-i stapanul? Stai acolo la locul tau si ai rabdare pana maine. Am stat trei zile jumate , nu mai ai rabdare o jumate si o noapte?
A mai incercat el sa se furiseze pe sustache, dar de fiecare data l-am trimis la coltul lui. Din ce in ce mai timid, pana la urma a renuntat vazand ca nu-i merge.
Ma intorc la simfonia padurii. O sa tin minte toata viata aceste 4 zile. Imi apar viziuni, intelegeri despre mine despre prieteni, idei si planuri unele chiar faine.
Simt sa-mi inchei ziua cu o meditatie decis sa stau pana se intuneca sau pana imi permit tantarii. Dupa vreo 10 minute, curgerea atenta imi e disturbata de un zgomot de frunze deja familiar. Chiar ma gandeam ce mai face caprioara si iat-o. Apare din luminisul din varful dealului, cam la 50 m in spatele meu si coboara putin oblic, apoi o ia drept si agale catre firicelul de apa din vale. Se opreste in linie cu mine pe panta, isi intoarce capul si privirile ni se intalnesc pentru cateva secunde apoi isi reia drumul in acelasi ritm, nederanjata de prezenta mea. Sarut boticul caprioara, mi-a parut bine de prezenta ta. Gata, la cort ca rup tantarii. In seara asta e senin, o sa dau jos folia superioara de pe cort sa privesc stelele prin folia de sita atat cat imi permite luminisul dintre copacii din fata mea.

Ma cufund in linistea noptii.

Ziua 5 – Return of the Jedi

Ma trezesc cu un sentiment profund de multumire fata de mine insumi. Imi fac bagajele si mai conectez pentru ultima oara cu locul acesta care mi-a fost casa pentru 4 zile si 4 nopti. Ii transmit recunostinta si-i multumesc naturii pentru tot ce mi-a oferit. Aveam de gand sa stau pana la amiaza, dar aud un sunet de bucium. M-am gandit ca este vreun semnal de revenire dat de organizator si am decis sa cobor. O iau la vale cu calm, plutind si fara nici o graba sa inghit ceva solid. Pe drum culeg mure pentru ceilalti participanti retrasi din quest care-i asteptau pe cei de afara sa revina la locul de adunare. Mure zemoase si gustoase care ma imbie sa le gust, dar ma abtin fara efort decis sa nu mananc nimic pana la ora 12. Am lasat padurea in urma, si ma pregatesc incet de reintrarea in zgomotul si viteza societatii. O sa fie o provocare sa-mi pastrez aceasta claritate in viata mondena, de fapt nici nu-mi fac prea multe iluzii si sperante ca voi reusi, lectiile se invata treptat si cu rabdare. Si ce-i mai important, simt ca am ramas cu ceva foarte stabil si valoros in mine dupa aceasta experienta.
Este un pas important inainte pentru mine.

Intr-un moment in care aproape uitasem sau am decis sa neglijez anumite trairi si adevaruri, surpriza: iar mi-a fost relevat Matrix-ul in toata complexitatea si subtilitatile lui. Am revazut natura mecanismelor interne care se manifesta in mine, am perceput in mine, in jurul meu, energii care pe cat de tare la descopeream si le intelegeam in manifestare, cu atat incercau sa ma acapareze cu ajutorul fricii.
Nu am cedat fricii caci aveam puterea si capacitatea sa o observ, dar ii simteam impulsurile puternice de a ma trage in pestera ei.



E ca un joc complex si simplu in acelasi timp, sinistru caci miza este energia vitala dar necesar si important caci premiul cel mare este nemurirea.

Au fost cateva ore de constienta expandata, cateva ore pline de invatatura si revelatii, de eliberare. In ziua de dupa ma simteam ca Neo in Matrix prin oras, pluteam, expandam si ma conectam cu oamenii cu care intram in contact din perspectiva supraconstientului al meu si al lor...era suficient un mic contact, un scurt dialog sau doar o schimbare de priviri si li se schimba stralucirea din ochi si starea in bine. Simteam cum invalui in energie si iubesc toti pasagerii din autobuz sau oamenii de pe strada pe o raza de multi metri in jurul meu. Si fata de la ghiseu de atunci imi zambeste. Desi mergeam des cu treburi pe la ea, ma recunoaste si ma tine minte doar dupa acea zi luminoasa.
Am inteles foarte clar aspecte in ceea ce priveste relationarea, decodificam si abordam realitatea ca un iluminat, simtind curgerea si traiand in niste subtilitati foarte fine. Dar vedeam si cum cei guvernati de o minte acaparata/conditonata se impotrivesc starilor inalte de constiinta...cu cat eram mai sigur pe mine, mai in pace si emanam mai multa caldura, cu atat cei mai apropiati mie, cu care imi impart spatiul zilnic, gaseau tot felu de gaselnite sa ma agate, sa ma invite la conflicte. Stiu ca suna usor paranoic si dintr-o perspectiva dualista "eu vs.ceilalti", dar s-a intamplat...cu cat emanam mai multa pace, cu cat le transmiteam mai multa iubire, parca mai iritati erau. Orice incercare de a le explica si a-i face sa inteleaga ca resursele vitale conteaza mult mai mult decat orice parere personala era sortita esecului. Vedeam cum actioneaza din planurile inconstientei, parca ghidati de forte dincolo de perceptia noastra obisnuita. Aceleasi forte care le-am perceput foarte clar cu o zi in urma cand aveam constiinta expandata parca le manipula o parte din sistemul nervos facandu-i sa reactioneze in starile emotionale ... In cateva zile, in momentele de neatentie, am reactionat si m-am prins in conflicte, nu a durat mult si s-a dus toata expandarea mea, mi-am consumat repede rezervele, si curios ca o data ajuns la aceeasi vibratie ca cei din jurul meu, au incetat si motivele de conflicte. Brusc fiecare stia sa-si vada de treaba lui.
Cineva constient de aspectele astea ar putea fi foarte motivat sa se retraga din societate, sa restranga contactul cu cei care se afla intr-o stare de constiinta normala( sa nu zic limitata) insa abordarea mea e sa stau aici chiar daca nu e deloc usor sa invat sa actionez din planurile superioare ale constiintei, in mijlocul provocarilor care le presupune inconstienta. Pentru asta trebuie putere interioara, trebuie gasite si protejate rezervele care ne incarca ca sa nu permitem sa picam in vibratiile joase ale inconstientei. Cand ma gasesc usor cazut, inteleg ca se intampla ca reactionez doar pentru ca inca mai am in mine mecanismele care intretin acele programe si depinde doar de mine sa le depasesc.

Asa ca orice conflict care apare acum nu-l mai vad ca pe ceva nefast, ca pe ceva de evitat, ci ca pe o oportunitate de a creste, de a invata sa raman detasat in fata emotiilor toxice care caracterizeaza inconstienta si sa raspund din planurile superioare de constiinta care sunt carcaterizate de caldura, calm, compasiune, iertare, blandete.

"Sa nu faci ce vrei sa faci si sa faci ce nu vrei sa faci"

Un paradox care suna cel putin ciudat si care nu are sens pentru marea majoritate dintre noi pentru ca este in contradictie cu abordarile si obisnuintele prin care ne manifestam in viata de zi cu zi. Peste tot auzim indemnul ca daca faci ce simti faci bine. Dar este incomplet si de multe ori chiar gresit acest indemn. Daca facem doar ce simtim riscam sa fim pacaliti la un nivel atat de subtil inca as putea spune ca atunci cand constientizam un impuls/reactie emotionala care te imbie la o anumita directie de manifestare, actionarea corecta care te apropie de adevar si care iti desconspira structurile egotice ar fi exact opusul indemnului reactiei.
De aceea asta e necesar sa constientizam importanta virtutiilor si sa ne ghidam dupa ele: smerenia, daruirea, curajul, altruismul, etc..care vin din iubire.
Virtute insemnand cam tot ce inseamna opusul manifestarilor egotice: aroganta, egoism, lasitate, mandrie, posesivitate, etc... care vin din frica. Iar tot ce inseamna manifestare egotica inseamna opusul virtutilor.

Vorbim deci despre o combinatie intre virtuti si bunul simt.

Priveste in oglinda impulsul si actiunea inainte sa o intreprinzi si observa in ce fel se schimba starea emotionala avand ca punct de reper virtutea care caracterizeaza acel moment.

Daca faci un experiment privind in obiceiurile zilnice cand ai vrea sa faci un anumit lucru care-ti da o stare de confort si siguranta incearca sa nu-l mai faci. Sau cand nu vrei sa faci ceva anume cauta sa faci acel ceva. Vei observa in ambele situatii ca starea de confort pe care am fi anticipat-o prin automatismele obisnuintelor din comportament se schimba intr-o stare de usoara angoasa, anxietate, neliniste...si asta doar pentru ca am taiat din hrana Ego-ului si incepem sa alimentam alte structuri ale sinelui.

Intodeauna cand taiem alimentarea Ego-ului acesta raspunde cu reactii in sistemul nervos care se traduc in stari emotionale si senzatii neplacute.

Spre exemplu daca ai un caracter egoist, tendinta si obiceiul care-ti dau starea de bine pe moment este sa acumulezi, sa strangi, iar sa renunti te-ar pune intr-o situatie de disconfort.
Daca ai un caracter gelos/posesiv in relatii, tendinta care-ti ofera starea de confort si bine este sa-ti controlezi partenerul, sa-l domini, iar doar gandul ca partenerul poate face sex cu altcineva iti induce automat o stare de frustare, nesiguranta, anxietate.
Este aceeasi situatie ca si in cazul oricarui banal viciu pe care fiecare il paote identifica cu usurinta...starea emotionala si senzoriala de bine este obtinuta prin alimentarea viciului, insa cand viciul este refuzat ne incearca imediat o stare de panica ,anxiestate insotita de senzatii neplacute la nivel subtil si poate chiar dureroarse la nivel mai grosier in planul fizic.

...poate din acest motiv subtilitatile descive nu sunt constientizate poate pentru tot restul vietii in cazul majoritatii. Pentru ca manifestarea este incarcata de un antagonism la un nivel atat de personal si intim. Vorbim aici de o sinceritate la un nivel nonpersonal...dincolo de granitele Eului...ori pana nu stii cine esti, ce este Eul si cum este structurat, cum se manifesta, este aproape imposibila o abordare constienta.

Dar am o veste buna..
Partea frumoasa si marele secret este ca atunci cand reusim sa trecem detasati de primele etape in care starile si senzatiile ne incearca, vom atinge un spatiu de eliberare, o stare de bine si pace care ne incarca cu adevarat devenind pe zi ce trece mai puternici si mai stapani pe sine si mai liberi in viata noastra.

Starile emotionale si senzatiile de care fugim sau pe care le vanam zilnic din necunoastere nu sunt altceva decat veritabile unelte si daca reusim sa le intelegem valoarea si natura, sa le observam fara sa ne prindem in ele , ne pot deveni adevarate puncte de reper in vindecarea interioara.

Sa fie vreo 5 ani cand, printr-o intamplare fericita (la momentul acela perceputa cat se poate de nefericita), am recunoscut pentru prima oara in viata mea Ego-ul care credeam ca sunt. A fost un moment revelator in care am adus in constiinta problema suferintei: cine si de ce sufera, care sunt cauzele suferintei. Pentru prima oara am fost suficient de sincer sa-mi recunosc si sa vad cu claritate ca eu eram singurul responsabil pentru suferinta pe care o traiam si nu alta persoana sau situatie. Acela a fost primul moment de introspectie adevarata din viata mea. Nu a durat mult si printr-o serie de “coincidente” m-am intalnit cu Vipassana. De atunci viata mea s-a schimbat radical in bine. Am reusit sa schimb in mine mecanisme generatoare de conflicte pe care le credeam imposibil de confruntat, in primul rand pentru ca le consideram ca fiind definitorii in ceea ce priveste Eul. Dar un Eu fals, iluzoriu cum urma sa descoper in aceasta calatorie spectaculoasa de care am avut parte in acesti ani. In cele ce urmeaza doresc sa impartasec sumar aceasta calatorie, experientele avute si sa expun cateva aspecte depsre Vipassana in ideea de a face cunoscuta aceasta cale minunata de descoperire interioara si eradicare a suferintei.

Ce este Vipassana?

Numele Vipassana este denumirea in  pali si se traduce “A vedea lucrurile asa cum sunt in realitate”. Cu alte cuvinte a vedea lucrurile liber de analizele si interpretarile mentalului conditionat, fara a trage concluzii asa cum suntem obisnuiti.
Vipassana este meditatie, dar ma voi referi in cele ce urmeaza la Vipassana ca fiind o tehnica de meditatie, o metoda dintr-o sumedenie de feluri de meditatii si practici spirituale existente “pe piata”.  Datorita naturaletii in care consta abordarea ei, mai mult readucerea aminte - caci inca din pantecele mamei noastre o “practicam”- multi ar prefera sa spuna ca nu este o tehnica ci pura meditatie, pentru ca o tehnica se refera la o abordare planificata in care mintea omului intervine schimband sau fortand in vreun fel mersul naturii creand “tehnici de meditatie”, eficiente pentru unii mai putin eficiente sau chiar daunatoare pentru altii, caci  de cele mai multe ori  omul cu mintea lui  complica lucrurile si indeparteaza de la Adevar.  Nu imi aduc aminte de cum eram in pantecul mamei, insa am avut placuta surpriza sa descopar la primul curs de Vipassana ca o practicam cu mult inainte sa aud despre orice fel de meditatie sau practica spirituala, cand seara in pat, pana sa pic in somn, imi observam senzatiile din corp, ritmul si atingerea respiratiei cu o curiozitate naturala intelegand ca in corpul meu se intampla fenomene “ciudate” strans legate de un gand, o emotie sau o anumita activitate mentala. Pe vremea aceea nu stiam ca practicam o “tehnica” de meditatie naturala si eficienta. Vipassana este deci meditatie pura, curata, naturala. Este o tehnica  simpla dar foarte eficienta, o metoda stiintifica, universala, de purificare a mintii. Este universala pentru ca nu are de-aface cu nici o credinta, rasa sau religie, fiind abordabila de oricine...atata timp cat respira si nu sufera de boli grave fizice sau mentale.

Vipassana este o cale directa, scurta, dar deloc usoara spre adevarul interior si eliberarea de suferinta. Prin Vipassana practicantul se descopera strat dupa strat, desfacand obiceiuri mentale generatoare de suferinta, intrerupand vechile reactii de aversiune sau dorinta care se ridica treptat la suprafata din subconstient. Practicantul deprinde arta observarii, intelegandu-si realitatea interioara pas cu pas, iesind din ignoranta sustinuta de identificarea cu mintea si corpul fizic experimentand direct natura fizica si mentala prin observarea detasata. Practicantul este asemeni unui om de stiinta care observa cu o atentie sustinuta si vigilenta obiectul cercetarii sale care este propriul univers interior. Daca o buna stiinta inseamna o buna observare atunci Vipassana este stiinta pura. Stiintific vorbind, prin Vipassana intrerupem vechile cai neuronale care s-au format in urma experientelor avute in trecut la care am reactionat din ignoranta si care s-au cementat in timp devenind obiceiuri mentale atat de profunde incat au ajuns sa ne controleze viata. Prin practicarea meditatiei reusim sa intreupem vechile obisnuinte mentale sa le desfacem si sa creem constient cai neuronale noi dezvoltand asa numita “flexibilitate neuronala”, ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, libertate in Fiintare si manifestare.

Istoric

Nu se stie cu exactitate originea meditatiei si nu apartine vreunei culturi anume, dar Buddha a REdescoperit-o acum 2500 de ani fiind metoda prin care a atins Iluminarea. Surse neoficiale spun ca la Sarmisegetuza s-au gasit placute de plumb vechi de 4500 de ani pe care erau insiruite cuvinte ca observare, detasare, atingerea respiratiei, zona mica triunghiulara , indicii care ne arata ca omul medita din cele mai vechi timpuri. Mai aproape de zilele noastre se stie ca Alexandru Ioan Cuza a fost un meditator Vipassana, iar Eminescu cu a lui Glossa descrie cu maestria de geniu care-l  caracterizeaza  esenta acestei tehnici minunate.
                In momentul de fata Vipassana se preda conform scolii lui S.N Goenka in centre de meditatie in toata lumea. Se organizeaza cursuri chiar si in inchisori de maxima securiate avand un impact foarte puternic in comportamentul detinutilor obtinandu-se rezultate uimitoare.

Cursul de Vipassana

Vipassana se preda in cadrul unui curs de 10 zile si as vrea sa spun ca acest curs este pentru oricine. Teoretic asa si este, insa practic, cursul nu este deloc usor, este o provocare grea pentru  un individ care este puternic identificat cu o minte impura. Acesta va avea mari greutati de a ramane pana la finalul cursului sau de a munci corect si sincer. In concluzie nu este un curs pentru fetite cu fundite care se spiritualizeaza in mall-uri, adica pentru oameni dependenti de un confort fizic si psihic. Cine vrea sa invete Vipassana si sa parcurga un curs cap-coada trebuie sa fie bine motivat si sustinut de o sinceritate interioara de a-si schimba viata in bine, de a se cunoaste asa cum este in realitate. De cele mai multe ori cei obositi de suferinta, confuzie si proastele decizii in viata care sunt determinati sa aduca o schimbare reala in bine in viata personala vor gusta cu adevarat aceasta practica.
Programul incepe cu trezirea de la ora 4.30 dimineata si se mediteaza 9 ore pe zi. Cateva reguli de bun simt si care au mult sens sunt de respectat, in special cea mai importanta regula  Linistea Nobila, prin care cursantii nu vorbesc deloc pe toata perioada cursului pentru a nu deranja si a nu se deranja pe sine in procesul de curatare mentala in care tocmai s-au angajat. Exceptie de la regula Linistii Nobile este dupa meditatia de seara cand se pot pune intrebari indrumatorului doar daca acestea fac subiectul meditatiei. Dar de ce este necesar un curs de Vipassana daca tehnica este asa naturala? Nu se poate invata si de acasa? Teoretic se poate explica rapid si simplu care este abordarea tehnicii, insa in cadrul unui curs, prin felul in care acesta este structurat si durata lui, cursantul beneficiaza maxim de pe urma tehnicii fiind intr-un cadru linistit, fara griji existentiale, mancarea si cazarea fiind asigurate de organizatori din donatiile participantilor la cursurile precedente. Intr-un fel de a spune , pentru 10 zile, cursantul are ocazia sa duca o viata de calugar mancand din bunavointa celorlalti, dedicandu-si timpul si intreaga atentie universului interior facilitand procesul de vindecare si purificare mentala. Cu alte cuvinte pe parcursul unui curs se creaza un cadru aproape imposibil de obtinut in societate, in viata cotidiana distragerea si tentatiile sunt la tot pasul fiind foarte dificil mentinerea unei minti calme si linistite pe perioade lungi, atat cat este necesar pentru a sonda in profunzimile subconstientului pentru eliberarea legaturilor latente aflate acolo. Mai mult, in cadrul unui curs  imparti spatiul cu alti oameni de caractere diferite, acceptarea lor facand parte importanta in procesul de cunoastere de sine caci relationarile cu ceilalti ne sunt veritabile sabloane pe acest drum al introspectiei. Practicand corect si determinat, in timp vedem ca nu exista elemente exterioare vinovate de nelinistea noastra interioara. Un pas urias il facem atunci cand vedem cu claritate ca suferinta noastra depinde in totalitate de noi insine, de reactiile noastre pe fondul ignorantei, ignoranta hranita de identificarea cu forma mentala si fizica. Abia atunci putem spune ca suntem negresit pe drumul cel drept de eliberare de suferinta. Bineinteles ca Adevarul si eliberarea de suferinta se poate explica in cele mai diverse expresii si cuvinte,  insa va ramane pura filozofie fiind fara de folos celui care nu experimenteaza direct realitatea interioara, mergand singur pe calea cunoasterii de sine.

Vipassana si Ayahuasca

Ating un subiect taboo. Fiind o practica foarte puternica, meditatorului de Vipassana i se recomanda ferm sa nu amestece Vipassana cu alte practici sau sa consume diverse substante daca practica Vipassana. Insa la mine a functionat.
Dupa primele 2 cursuri de Vipassana nu am inteles eu prea multe despre practica si rostul ei, poate si din faptul ca nu am avut incredere deplina in tehnica pentru ca nu am renuntat la ideile mele preconcepute despre scopul si necesitatea meditatiei. Pe atunci nu puteam vedea practica spirituala ca fiind o vindecare, o curatare fizica si mentala. Sa zicem ca pe atunci meditam in speranta atingerii Nirvanei care era o proiectie vaga in mintea mea, ori de a zbura in astral, motivandu-mi practica prin creearea unor scopuri/tinte sprituale mentale ca tot omu prins de flama New Age. Eram prin intr-o poveste legat de karma si iluminare si pe nesimtite am ajuns sa ratez esentialul creeandu-mi un scop din practica. Dar lipsa adevarului duce inevitabil la suferinta si am avut destula sinceritate sa-mi recunosc ca ceva imi scapa, ca abordarea mea e falimentara. Astfel am ajuns la Ayahuasca care mi-a dat ce mi-a trebuit. M-a pus cu botul pe labe spulberandu-mi toate povestile in care eram prins si mi-a aratat intr-un mod direct, brutal si violent ce zace in mine intelegand intr-un final ca toata treaba spiritualitatii inseamna un proces de vindecare intens, nu imediat si deloc usor care necesita o disciplina matura si limpede ancorat fiind in realitatea imediata, o realitate cu picioarele pe pamant, perfectionand mereu arta autobservarii detasate.  Cele 2 cursuri de Vipassana s-au dovedit foarte folositoare cand, in transele cu Ayahuasca, am stiut sa ma observ detasat, iar Ayahuasca m-a adus cu picioarele pe pamant si mi-a aratat care este adevaratul scop al meditatiei. Cu deosebita placere am ajuns si la retragerea cu numarul 3 de Vipassana si am avut ocazia sa pun in practica tot ce am invatat in acest timp Spre surprinderea mea cursul nu a fost deloc usor. Desi era al 3-lea curs l-am abordat ca si cum ar fi fost primul, ca si cum nu as fi stiut nimic caci mi-am propus sa inteleg meditatia cat mai bine daca mai era ceva de inteles, decis sa nu mai alerg dupa cai verzi. Am fost hotarat sa nu pierd nici o clipa prin neatentie, sa profit in totalitate de fiecare moment din aceasta retragere. Iar asta a insemnat munca sincera  sustinuta cu incredere si deschidere. Si cand spun ca este de munca intr-o practica spirituala imi fac mea culpa amintindu-mi cat de usor vorbeam de spiritualitate si suferinta, cu o usoara aroganta. Aroganta pentru care am lasat cateva lacrimi dulci in primele 3 zile de curs iertandu-ma usor si tandru. Este de munca cu tine caci mintea este atat de salbatica si incarcata incat trebuie disciplina, rabdare si multa determinare pentru a o reeduca, pentru a o purifica, imblanzi si a o aduce sa serveasca tie si lumii cu lumina, caldura, compasiune, deschidere, manifestand ceea ce suntem cu adevarat. In fiecare zi din curs am descoperit in Vipassana o tehnica minunata de purificare fizica si mentala. Am trecut prin acelasi proces de vindecare ca si in transele cu Ayahausca insa in loc de 5-6 ore de experienta exploziva a fost una mai usoara intinsa pe 10 zile. Am trait aceleasi purificari prin arderi interne si intense culminand in ziua a 9-a cu o explozie de energie de aceeasi intensitate ca cea traita cu ajutorul ayahuascai cand am simtit ca efectiv ma topesc, ca mor. Nivelul de energie care m-a cuprins devenind insuportabil si am deci sa ies din stare lasand valul sa se domoleasca. In acel moment am stiut ca am ratat un moment foarte important nefiind pregatit sa stau nemiscat ca sa permit naturii sa-si faca treaba pana la capat, indiferent ce ar fi insemnat asta, dar nu m-a incercat nici un sentiment de frustrare caci odata ajuns la acel prag am stiut cu certitudine ca voi mai avea ocazia si atunci cand voi fi pregatit il voi si trece. Inaintea acestui curs am fost sigur (bazat pe o credinta) ca nivele ridicate de energie si expandarea constiintei se pot realiza doar prin ajutorul unor molecule foarte potente – cum ar fi DMT-ul din ayahuasca sau ca asemenea stari de constiinta sunt accesibile doar unui ascet cu zeci de ani de meditatie. Mi-am demonstrat astfel ca meditatia este o metoda foarte eficienta, abordabila de oricine, chiar si de un citadin cu conditia sa munceasca sincer si cu toata increderea. Nu recomand oricui Ayahuasca, dar o recomand fara ezitare celui cu adevarat sincer, cu adevarat determinat in calea sa spre Adevarul propriei naturi. Daca esti bine intentionat spre Adevar nu ai cum sa gresesti combinand meditatia si Ayahuasca.

Cine a deprins arta observarii detasate scoate maximum dintr-o experienta cu Ayahuasca, iar cine mediteaza deprinde arta observarii detasate.

Tips, dar fara tricks

Pe masura ce practicam meditatia descoperim anumite detalii despre cum sa muncim mai corect , mai eficient. Unele detalii sunt lasate intentionat nerostite de maestrii pentru ca meditatorul sa le descopere singur ca sa le integreze natural, insa altele pot fi de real ajutor facilitand progresul in practica. Cu acest scop vreau sa expun si eu cateva aspecte pe care le consider importante:

Respiratia abdominala – in meditatie respiratia trebuie sa fie una naturala. Naturala inseamna o respiratie ca atunci cand dormim, cand corpul respira de la sine determinand ritmul respiratiei fara interventia noastra constienta. Exista doua feluri de respiratie, toracica si abdominala. Multi spun ca pentru ei o respiratie naturala este una toracica, dar o respiratie naturala si corecta trebuie sa fie una completa, deci abdominala. Respiratia toracica este o respiratie superficiala si este rezultatul identificarii cu spatiul mental devenind un obicei incorect de a respira si care, in timp, duce la rigidizarea diafragmei. Daca suntem atenti la nou nascuti vom vedea ca ei respira abdominal. Animalele de asemenea - pisica, cainele - cand se relaxeaza respira abdominal. Cu cateva exercitii zilnice de respiratie completa, abdominala, la inceput fortate, vom relaxa diafragma si in scurt timp vom putea respira natural, abdominal in orice moment. Abordand o respiratie abdominala facilitam procesul de ardere, purificare.
Nemiscat, relaxat cu spatele drept – Postura este foarte importanta. Am observat ca rezultatele cele mai bune se obtin cu o postura in sezand cu picioarele cat mai grupate (lotus,semilotus, turceste - eu stau in semilotus) cu spatele cat mai drept. Spatele drept este un aspect foarte important,  noada coloanei  trebuie sa fie pe aceeasi linie cu crestetul capului si coloana sa descrie o linie dreapta intre cele doua. Barbia usor in piept, ochii inchisi si privirea indreptata in jos. Daca nu am fi dus o viata de obiceiuri eronate, aceste detalii  le-am aborda intuitiv si nu le-am primi ca pe niste reguli ci ca pe ceva natural. Avand o postura corecta, nemiscarea e urmatorul detaliu foarte important. In nemiscare fizica si mentala natura lucreaza cel mai eficient pe tine. Nemiscarea fizica poate fi o provocare mare la inceput caci dupa un anumit timp de sezut in meditatie pot aparea senzatii de durere aproape insuportabile - durerile de oase foarte profunde si insistente sunt dintre cele mai greu de observat detasat senzatii - care te imping sa reactionezi dupa vechiile obiceiuri ale mintii de a fugi de durere si a cauta confortul. Nemiscarea mentala este si mai dificil de mentinut atunci cand procesele de purificare incep sa se manifeste – gandurile navalesc, amintiri de mult uitate reapar la suprafata, voci care te indeamna orice doar sa nu meditezi, sa te misti, sa iesi din meditatie, sa renunti la practica– atunci meditatorul trebuie sa fie inzestrat cu  multa rabdare, calm si acceptare chiar daca la inceput pare un lucru foarte greu, el trebuie sa aibe incredere deplina in proces. Pe masura ce meditatorul avanseaza in practica, mintea se linisteste, senzatiile de durere dispar, iar meditatia va deveni dintr-o munca dificila o stare de curgere fluida si continua in momentul prezent care te incarca de energie.

In momentele cele mai grele zace secretul progresului. Atunci, mai mult ca oricand, meditatorul trebuie sa-si foloseasca toata determinarea de care dispune ca sa ramana nemiscat observand detasat manifestarile bio-chimice si mentale cu o atentie  sustinuta clipa de clipa  in momentul prezent.
Zambeste cand ti-e greu- In momentele grele, cand senzatiile de durere si starile de neliniste te incearca, e foarte probabil ca fata sa-ti fie usor schimonosita , sa ai sprancenele incruntate, buzele adunate si incordate, semn ca mintea este agitata si observarea nu este una detasata. Am observat ca mintea decodifica expresia fetei: e suficient sa-ti eliberezi fata de tensiuni, sa-ti ridici usor sprancenele, ochii sa-i relaxezi intr-un zambet fin si starea generala de spirit se modifica in bine fara alte motive, intentiile isi schimba orientarea ca prin magie inspre pozitiv, meditatia devenind mai usoara.

Un zambet aduce cu sine acceptare, echilibru, calm.

Adu-ti aminte de postura lui Buddha reprezentata in statuile lui: sade in meditatie cu spatele drept, barbia trasa usor in piept, cu o fata senina, zambitoare, iar abdomenul  umflat indica o respiratie abdominala.
Acestea sunt detalii pe care personal le-am dobandit si nu trebuiesc batute in cuie sau sa fie obligatoriu de urmat...cel mult luate in considerare si, daca natural se intampla sa le gasesti potrivite, atunci le poti aplica in cadrul practicii. Detalii de genul celor expuse si altele se vor releva in timp ce meditatorul dobandeste experienta prin practica.
Si desigur ca in cadrul unui curs Vipassana TOATE piedicile intalnite de meditator sunt complet expuse si explicate asigurand o buna intelegere a practicii pe masura ce cursul se desfasoara.

Dupa un curs de Vipassana incepatorii pot experimenta  momente dificile in perioada imediat urmatoare in relationarea cu cei din jur si pot avea momente de rabufniri emotionale mai des ca inainte. Unii renunta la practica in aceasta faza, dar acesta este doar un semn clar ca practica functioneaza si ca mintea elibereaza stari lantente ascunse in adancuri. De aceea pe aceasta cale trebuie rabdare, consecventa in practica si rezultatele vor aparea in timp aducand practica in viata de zi cu zi astazi mai mult ca ieri, maine mai mult ca astazi.  Uitandu-ma la mine in anii ce-au trecut pot sa spun ca sunt total transformat de cand am inceput sa practic Vipassana, viata mi s-a schimbat cu mult, fiind mai liber, mai increzator in manifestare, mai stapan pe mine, mai echilibrat, mai sincer si mai deschis in relationarile cu ceilalti.
Practica fara asteptari,cu rabdare calm si incredere si viata ti se va lumina.

La noi in tara exista un centru de meditatie Vipassana conform S.N Goenka unde se pot face inscrieri pentru un curs de 10 zile:
http://www.ro.dhamma.org/index.php?L=7
Mai multe materiale de referinta:
https://www.youtube.com/watch?v=Ikr3kdMJ0BE
http://fymaaa.blogspot.ro/2009/07/practica-vipassana-in-inchisorile.html
http://www.scribd.com/doc/126917945/Goenka-S-N-Arta-de-a-Trai
http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm


Fie ca aceasta practica sa fie de real ajutor tuturor celor care cauta sa se elibereze de suferinta.
Fie ca toate fiintele sa fie cu adevarat fericite!

Cateva cuvinte despre iertare si importanta ei asa cum am descoperit-o la randu-mi.








Iertarea nu e o pretentie, o obligatie morala sau o pozitie anume, impusa de noi sau de altii ci este o nevoie naturala a Fiintei de a se elibera de gunoiul emotional, de a elibera mintea de galagia si conflictul cauzator de stres si angoasa. Iertarea altora , dar cel mai mult iertarea de sine este un act extraordinar de eliberator care imbunataseste cosiderabil calitatea vietii...daca esti sincer in iertarea ta bineinteles.

Nu gasim iertarea atunci cand suntem acaparati de spatiul mental emotional. Atunci cand ne acuzam, cand ne invinovatim suntem in pozitia victimei, iar cand invinovatim pe altcineva sau o situatie suntem in pozitia judecatorului. Iertarea nu e chiar la indemana atunci cand suntem acaparati de minte, deoarece mintea poate justifica ORICE prin logica, chiar si acele atitudini autodistructive generatoare de ganduri si emotii negative. In acele momente energia noastra vitala, puterea noastra este consumata de mecanismele mentale lasandu-ne fara vlaga, fara bucuria si placerea de a trai, intr-o deprimare apasatoare.

De fapt nu putem ierta pe altcineva, in realitate doar pe noi insine ne iertam. Chiar si atunci cand spunem ca iertam pe altcineva de fapt ne iertam pe sine tocmai ca sa ne recuperam puterea si energia de la judecatorul si victima care ne infecteaza mintea, cu care ne identificam si care, in cea mai mare parte a timpului, ne manipuleaza viata.

Cand iertam, de fapt suntem ingaduitori in fata inconstientei noastre si ne predam Vietii intr-un soi de abandon:
Coboram din minte in inima si viscere si lasam lucrurile sa curga asa cum sunt acceptandu-ne limitarile si suferinta.

Ca sa ne putem ierta trebuie sa gasim curajul de a ne accepta greseala.

Iertarea intodeauna e insotita de eliberare si pace si este esentiala in procesul de vindecare emotionala.

Daca vrei sa fii un om liber trebuie sa cunosti iertarea.

"Cel slab nu iarta. Iertarea este o virtute a celui puternic" Mahatma Gandhi

Prins intr-o discutie constructiva si interesanta legata de fumat a luat nastere articolului de fata. Multumesc partenerilor de discutie pentru ca mi-au oferit prilejul sa ma exprim in legatura cu aspecte pe care le gasesc cel putin interesante...in destule situatii chiar vitale.

Fara sa consult vreun dex, definesc  viciul ca fiind orice actiune transformata intr-un obicei constant care aduce placere si eliberare pe moment,  dar care, pe termen lung, provoaca pagube trupului fizic - prin intoxicanti si/sau pagube emotionale - prin atasamentul si dependenta de un obicei/reactie chimica/emotie .
Un viciu la randu-i este intemeiat si sustinut de o problema interioara ascunsa constientului, o boala a corpului psihic-emotional. Si este o boala, o problema ce nu ar trebui justificata cum procedeaza majoritatea dintre noi- mintea gaseste foarte usor atatea motive cate cautam - ci corect constientizata si indreptata, vindecata.

Daca suntem atenti la definitia de mai sus si o alegem ca punct de plecare mai departe in analiza noastra putem recunoaste ca majoritatea dintre noi alergam zilnic sa ne satisfacem anumite vicii, fie ca este vorba de a merge la cumparaturi, nevoia de schimbare, uitatul la televizor, mancatul excesiv, droguri, nevoia de un animal de companie, persoana iubita,sex, samd...cam tot ce facem sub forma unui obicei necesar ca sa umplem golurile emotionale se poate numi un viciu.

In sens invers, ca sa identificam corect o actiune vicioasa pornim de la starea emotionala si ne punem intrebarea privind cu sinceritate in interior de ce anume actionam in felul cum o facem?
Daca identificam ca actiunea noastra are legatura cu o senzatie inconfortabila de gol in stomac, ori in capul pieptului, senzatie pe care vrem sa o stamparam, sa o evitam putem spune ca am identificat o actiune cu potential de viciu.
Daca repetam acea actiune constant in viata noastra inseamna ca l-am transformat intr-un obicei vicios de care putem deveni dependenti.
INTOTDEAUNA O ACTIUNE VICIOASA ARE LA BAZA O SENZATIE NEPLACUTA
DE CARE FUGIM, REFUZAND SA O INTEGRAM CONTEMPLAND-O CA PARTE A CEEA CE SUNTEM.
Insa dintre toate viciile vreau sa ma opresc pentru o analiza putin mai detaliata la unul dintre cele mai perverse si mai daunatoare pe termen lung: FUMATUL.

Si vreau sa ma opresc la acest viciu pentru ca sunt un cunoscator in detaliu al lui. Pana in august 2012 am fost un fumator cu o vechime de peste 10 ani. Unul foarte pasionat care savura tigara cu rotocoale (cand nu batea vantu), ritualic incarcand obiceiul cu tot felul de tabieturi. Savuram tigarea cu tot sistemul meu nervos si imi aparam viciul in fata altora cel mai des cu scuza "imi place" ... era cea mai la indemana scuza caci nu mai lasa loc de alte dezbateri incomode mie. O scuza care mi-o adresam in primul rand mie. Desi in adancurile mele recunosteam minciuna, la suprafata Ego-ul nu recunostea ca sunt slab, condus de o "prapadita" de tigara. Ego-ul nu vroia sa accepte ca acest viciu este cauza unei probleme interioare mai profunde, in principal a neacceptarii si iubirii de sine. Asta e rolul Ego-ului pana la urma, sa se protejeze cu diversiuni si scuze iluzorice.

dar sa revenim...

Daca esti un fumator si inca nu te-ai saturat sa tot auzi iti mai spun si eu ca in planul fizic fumatul duce la inflamarea cailor respiratorii, degradarea tenului, mirosului, gustului, vazului, creativitatii, potentei, dar cel mai important la scaderea vitalitatii. In planul psihic-emotional este raspunzator de mentinerea unei stari preponderent apatice si promovarea neincrederii in sine - un factor principal care cauzeaza si intretine acest viciu. Iar in planul energetic curgerea energiei prin trup este direct influentata avand un impact negativ in cresterea spirituala.

...dar despre efectele negative ale fumatului cam toata lumea stie, mai ales fumatorii.

Bineinteles ca nu doresc sa fac morala nimanui, mai ales ca si eu am fost pus in situatii neplacute fiind fumator si stiu ce enervante sunt remarcile de genu "lasa-le ca nu-s sanatoase"...de parca eu nu stiam deja, stupid. Si mai stiu si ce viciu pervers este fumatul caci nu provoaca pagube pe termen scurt iar dependenta nu este foarte violenta si evidenta la inceput, dar te prinde intr-o capcana din care se iasa foarte greu si pe termen lung obiceiul are un impact evident asupra bunastarii fizice, psihice si emotionale.
Evident ca vorbesc mult mai usor si mai deschis acum despre fumat si lasatul de fumat dupa ce m-am eliberat de obicei. Chiar daca eram constient de toate aspectele discutate aici si cand eram fumator, as fi fost un ipocrit sa combat fumatul in timp ce fumam, dar in principal evitam adevarul fata de mine insumi. As fi generat un conflict interior daca pe deoparte recunosteam necesitatea renuntarii la tigari, dar pe de alta parte NU ACTIONAM din lipsa unei intelegeri si determinari bine motivate. Trebuia sa-mi justific viciul, nu sa-l combat...si l-am justificat mereu la suprafata, ramanand insa in adancuri constient ca este o problema ce trebuie rezolvata in cele din urma. Am asteptat in tacere si cu rabdare acel moment incarcat de putere, claritate, vigilenta in care am fost capabil sa zic STOP cu toata Fiinta mea.
Dar nu tin nici o morala aici sau vreun soi de prelegeri, ci doar vreau sa impartasesc din propria experienta, sa subliniez si eu ca tigarile MERITA LASATE.

Fumatul este un viciu care se vindeca in totalitate si eficient doar daca este bine constientizat in substraturile emotionale...la mine doar cu vointa nu a functionat.

Multi care se lasa de tigari spun ca viseaza noaptea ca fumeaza. Visatul poate fi un semn de fortare in procesul de renuntare, o neacceptare a dependentei, a viciului...denota o renuntare la fumat doar la suprafata. Personal nu am avut nici o zi de sevraj puternic sau sa visez...la mine s-a produs clicul acela interior care vine dintr-o intelegere limpede mai degraba decat din vointa, si care a spulberat instant orice dependenta. Mai aveam reprize cand ma luau poftele si se lasa cu ceva miscari interioare in zona toracica, dar observam cu calm activitatile chimice si emotionale si le acceptam intelegand ca e normala pofta (dupa atatia ani de obicei repetat si savurat ) fiind pe deplin ancorat in sentimentul ca vreau sa fiu liber de tigari.

Cand am inlocuit vointa si lupta interioara cu o intelegere profunda si limpede legat de beneficiile lasatului si de adevaratele cauze interioare ale fumatului, am reusit sa vindec viciul in planurile profunde ale emotionalului. Ma gaseam relaxat langa fumatori fara sa ma frustrez, fara sa salivez, acceptandu-i, tolerandu-i ...intelegandu-le cu adevarat problema in loc sa ii acuz de reavointa.

Pentru a renunta eficient la un viciu acesta trebuie inteles privind in straturile din emotionalul subconstient. Vindecarea va fi completa prin dizolvarea acelui nod emotional care de fapt este radacina viciului.

M-am lasat de tigari de mai multe ori, dar am facut-o mental, bazat pe vointa. Iar intr-un moment de slabiciune cand am fost prins cu garda jos - inevitabil se intampla- m-am trezit iar pacalit de minte cu o scuza coapta mult prea usor, dar suficient de eficienta...si iarasi savurand cu amaraciune tigara de care credeam ca am scapat. 

Dar daca problema este rezolvata de la radacina - prin acceptare si constientizare, nu mai este nevoie sa tii garda sus. Tensiunile dispar atunci cand nu mai exista pofta mental-emotionala.

Mental, prin vointa, se poate rezolva dependenta fizica, insa emotionalul va fi mereu vulnerabil. Daca nu cu tigari , te vei "completa" cu altceva...cu alt viciu care poate fi si ceva minunat cum este copilul tau, sau o alta persona iubita, orice altceva mai inofensiv (nu exista viciu total inofensiv), insa nu se stie... provocarile si greutatile in viata sunt la tot pasul, mecanismele interioare sunt multe si incurcate...trebuie sa fii foarte atent/a si sa iei problema cat se poate de relaxat dar la modul cel mai serios daca te-ai decis sa te eliberezi de un viciu.
Lasatul de tigari este o oportunitate fantastica sa te cunosti mai bine, sa aplici ce ai invatat, sa fii cu adevarat spiritual prin practica, infruntandu-ti demonii interiori fiind mereu constient/a ca TU esti la conducere ... libertate si putere zace in spatele victoriei cu tine insuti - parca a vorbit Yoda prin mine.

Este o placere sa fumezi - cea mai mare pacaleala a fumatorului asupra lui insusi.

Este ca si cum te-ai incalta dinadins cu o pereche de pantofi stramti, sa ti se umfle picioarele si sa faci bashici...ca apoi sa te bucuri mereu cand ii dai jos din picioare pentru ca te simti usurat si impacat...dar de ce trebui sa-i incalti de la bun inceput, cin' te chinuie?
De ce sa nu fii liber si in pace tot timpul?...cum ar fi si firesc de altfel.

Cu alte cuvinte putem considera ca fiind o placere veritabila ceva care pe termen lung te incatuseaza, iti fura libertatea, vitalitatea...si multe altele? O actiune care aduce placere doar superficial dar care de fapt creeaza mai multe probleme in profunzimi si pe termen lung nu poate fi incadrata ca o actiune luata in acord cu legea si inteligenta naturii.
Constiinta trupului, a fiecarei celule din sistem, actioneaza conform legilor naturii in atractie spre stimuli de crestere, dezvoltare, hranire si ...retragere fata de stimuli negativi, toxici (vezi Bruce Lipton). Deci orice constiinta in manifestarea ei naturala si libera, alege spre crestere, doar mintea este caracterizata de tipare autodistructive prin care poate motiva placerea chiar si in distrugere.

Deseori fumatul  sau alt viciu se dezbate si din perspectiva moralitatii, a pacatului. Din punctul meu de vedere nici nu are rost sa complicam o situatie sau un mod de abordare etichetand un obicei anume ca fiind sau nu un pacat...ratam esenta si ne adancim in discutii care ne indeparteaza de la adevaratul scop: bunastarea fizica si echilibrul psihic-emotional, calitatea vietii.

O problema ca sa fie usor de acceptat si rezolvat ar trebui privita si analizata cat mai simplu si natural, la radacina:
identificate apoi eliminate sau indreptate actiunile si obiceiurile ce ne dauneaza si ne limiteaza...si promovate/dezvoltate cele care ne elibereaza si ne umplu de vitalitate.

Si in felul acesta se poate analiza orice alt viciu, cu precadere cele care au un impact puternic si ne influenteaza negativ calitatea  vietii.

Partea cea mai dificila pe calea renuntarii la un viciu este sa te decizi cu adevarat ca vrei sa renunti la el.
Cu cat un viciu este mai mult sustinut in timp cu atat detasarea de el poate fi mai dificila. In timp, caile neuronale se leaga in retele tot mai complexe intarind obiceiul in sistemul nervos. De aceea multi renunta la ideea de a se elibera de un viciu chiar de la primul gand intarindu-si presupunerea ca e imposibila renuntarea la viciul respectiv (fumat in speta) pentru ca ajung sa se identifice cu acel viciu. Un fumator pasionat ajunge sa uite ca nu s-a nascut un fumator. Mintea lui a atasat imaginea de fumator identitatii lui.
De aceea renuntarea la un viciu presupune mai mult decat vointa pentru ca un viciu este un fenomen complex care trebuie constientizat in profunzime, inteles si abordat de pe mai multe planuri.

Eliberarea de un viciu presupune o transformare interioara mai mica sau mai mare in functie de cat de puternic si cuprinzator este acel viciu inradacinat in planurile emotionale, in constructia imaginii de sine.
Este nevoie de  curaj, sinceritate, determinare, acceptare, ceva putere interioara si cel putin un gram de incredere in sine daca vrei sa te eliberezi de un viciu...de fumat putin mai mult din fiecare.

INTOTDEAUNA O ACTIUNE VICIOASA ARE LA BAZA O SENZATIE NEPLACUTA DE CARE FUGIM, REFUZAND SA O INTEGRAM CONTEMPLAND-O CA PARTE A CEEA CE SUNTEM.
Dar orice senzatie este impemanenta, doar observand-o si acceptand-o ea se va consuma in timp.
Observand si acceptand senzatia taiem viciul de la radacina.
...lucru ce poate fi o provocare reala pentru ca atunci cand ne luptam cu vicii grele senzatiile pot fi foarte neplacute, apasatoare si pot fi insotite de stari de greata , de sufocare, de panica.
In astfel de momente grele, mai ales la inceputul intreruperii viciului, respiratul repetat, profund si constient este cel mai bun prieten. Atentia este indreptata de la pofta si framantarea emotionala spre respiratie: la miscarea abdominala, toracica, la intrarea si iesirea aerului din nari. Cei mai multi esueaza in astfel de momente, pentru ca nu stiu ca ATENTIA poate fi sub controlul lor...iar in asta consta tot secretul reusitei intr-un proces de vindecare interioara.
Daca in momentele de criza, iti aduci aminte si REDIRECTIONEZI ATENTIA din ganduri, din framantarile emotionale survenite pe fondul "sevrajului" indreptand-o pe respiratie, in scurt timp te vei calma si iti vei pastra pozitia in fata viciului fara a inhiba procesul printr-un efort considerabil dozat cu multa vointa.
Redirectionarea constienta a ATENTIEI este opusul inhibarii. Inhibarea produce frustrare si tensiuni in loc de eliberare.
Oricat de greu este momentul sevrajului nu poate fi mai mare decat puterea ta interioara. Oricand si oriunde ai capacitatea de a fi stapanul Atentiei tale.
Meditatia este cel mai bun mijloc pentru a-ti antrena Atentia sa te serveasca in cele mai dificile momente.
Drumul spre eliberarea de un viciu este construit din astfel de momente grele trecute cu succes. Fiecare moment reprezinta o dala de piatra din acest drum, iar cu cat sunt mai multe dale solide si bine inchegate, cu atat drumul este mai complet si in cele din urma te va duce la eliberarea totala de orice viciu.

Calitatea vietii noastre depinde exclusiv de o buna si clara intelegere a obiceiurilor si atitudinilor care ne umplu ori ne seaca de energie, fara sa fie necesara rispirea energiei in analize complexe, filozofice, ori ambigue.

...keep it clear and simple, gaseste curajul pentru orice schimbare si cauta eliberarea de orice obicei sau situatie care te tine jos.

"Antreneaza-te sa renunti la orice ti-e frica sa pierzi."

"Renuntand la un atasament este efectiv un proces de a invata sa fii liber, pentru ca de fiecare data cand renuntam la ceva, devenim liberi de acel ceva. Indiferent ce anume atasam de noi,  ne va limita pentru ca atasarea ne face dependenti de altceva decat de ceea ce suntem. De fiecare data cand renuntam la ceva, experimentam alt nivel de libertate." Traleg Kyabgon Rimpoche

Daca te-ai decis sa te eliberezi de un viciu,
SUCCES si nu uita ca nu esti singur/a. Si altii au trecut prin aceleasi greutati pe calea eliberarii de un viciu reusind sa faca un pas inainte spre libertate.
FORTA FIE CU TINE !

Te-ai intrebat vreodata, de ce avem nevoie de zile speciale, evenimente si traditie care sa ne aminteasca sa iubim, sa daruim?
E pacat si tragic ca trebuie sa asteptam o zi anume, decisa de altii de a fi una mai speciala ca restul zilelor ca sa ne mobilizam daruirea catre partener si sa ne bucuram unii de celalalti intr-un cuplu.

Un cadou, o cina romantica, Sfantul Valentin...o fuga din banalul chinuitor.

Dar cineva mi-ar putea atage atentia:
ca fiecare are dreptul de a alege,indiferent daca o face intelept sau gresit, ca oamenii au liberul arbitru sa se manifeste cand si cum doresc; daca decid sa-si imparta inimioare si trandafiri intr-o zi anume, le respectam decizia.

Bineinteles ca le respectam decizia si nu incercam sa le inhibam libertatea de a alege ca doar nu suntem gestapo. Insa personal nu pot fi de acord cu anumite decizii, obiceiuri si apucaturi ale semenilor mei, si aleg sa ma exprim in privinta asta, sa analizez aceste decizii pragmatic si la radacina, de ce o facem cu adevarat?
Indiferent ca-i vorba de Sf. Valentin, Craciun, Pasti, etc, nu fortez pe nimeni sa nu-si sarbatoreasca ziua cum stie, cum poate, cum vrea, cum alege sau, mai bine zis, cum aleg altii in locul lor.

Nu condamn pe nimeni, doar dezbat si pun sub lupa constiintei pentru o analiza intima si obiectiva gesturile mai putin constiente pe care le facem mecanic, acele gesturi bine ascunse sub masca afectiunii si a iubirii.

Invit la sinceritate, iar asta de multe ori nu e un lucru usor de asimiliat si placut de cei care se simt cu musca pe caciula, pentru ca atentia mea este focalizata in intregime pe exprimarea cat mai coerenta, obiectiva si clara a subiectului, nu pe menajarea emotionalului fragil si bolnav. Iar aceasta face parte din dreptul meu de a alege.

Asadar sa revenim la Sf. Valentin si sa incercam sa privim aceasta zi si din alte perspective, prefer mai putin duioase si mai mult ancorate in realitatea din substraturile deciziilor si actiunilor noastre. Sa incercam sa o facem detasat fara sa picam in emotional, sa cautam sa acceptam adevarul interior nu sa-l mascam in continuare cu alte scuze si motivatii.

Daca unii vad in impartirea inimioarelor de plastic un gest tandru , eu vad inca o ocazie sa ridicam gramada de gunoi de pe Pamant.
Daca unii gasesc o duiosenie in a darui o floare, eu vad o crima caci si o floare are viata. Este un gest matur si demn cand alegem sa o sacrificam pentru ifosele noastre?
Se poate ca in ochii multora care nu au privit in detaliu aceste obiceiuri, de unde si de ce le facem, sa par prea radical, dar pana la urma ii intreb:

What's love got to do with it? ...this is garbage not love!

Ori poate vrei sa spui ca sunt si oameni care se iubesc sincer, chiar si de Sf. Valenin. Sunt destui care se iubesc cu adevarat, dar oamenii care se iubesc sincer nu asteapta o zi anume ca sa recurga la gesturi extravagante sau cel putin iesite din banalul cotidian ca s-o arate. Iubirea sincera nu are nevoie de jocuri, roluri, artificii, inimioare, trandafiri, cine romantice si toate gesturile care le facem in realitate ca sa eschivam plictiseala si banalul, sa ne punem inca o masca ca sa mai treaca o zi, la fel ca celelalte fara sa schimbam nimic in noi, multumiti ca exista zile "speciale" care ne ajuta sa caram mai usor minciuna care ne apasa.

In realitate eu nu atac dreptul la alegere si exprimare a seamanului meu indiferent cum ar fi alegerea lui si nici capacitatea lui de a discerne. Nu pot sa acuz pe nimeni de inconstienta...cum as putea s-o fac cand am vazut cat de departe si pana in ce planuri se manifesta inconstienta!?
Deci intentia mea, in general, nu este acuza sau judecata ci invitarea la claritate si sinceritate. Mai departe fiecare are obligatia sa decida, sa cugete pentru sine, folosindu-si propriul discernamant...atat cat il are. Faptul ca cineva se simte judecat sau constrans de felul cum pun problema este pentru ca o ia personal, dar asta nu mai este responsabilitatea mea directa.
Motivatia mea de a ma exprima deschis despre acest subiect este asocierea Iubirii cu inimioare de plastic, flori, cine romantice, o zi anume, gesturi, BANI SI MARKETING.
Combat ideea perfid insamantata in subcontientul colectiv conform careia trebuie sa asteptam o zi pe an ca sa ne declaram iubirea, sa sarbatorim daruirea intr-un cadru "special amenajat" , iar restul zilelor pentru ce ne raman? Cand in mod normal ar trebui sa daruim si sa iubim zilnic, fara conditii, fara trambitze si confetii, fara reclame si bani cheltuiti.

Cu ce ne ajuta ca o data pe an ne umplem bratul de trandafiri si plasele cu cadouri ca sa ne bucuram partenerul, iar restul zilelor abia gasim curajul sa ne privim sincer in ochi?

Ne umplem bratele de flori, baloane si inimioare sperand de fapt sa mascam si sa completam un handicap al iubirii cu trucuri superficiale si de scurta durata.

Ne spun altii cum si cand sa iubim si ne invata ce este iubirea? Si avem nevoie de "altii" atata timp cat noi nu suntem in stare sa ducem o relatie pe cont propriu, atata vreme cat nu avem iubirea pura in inimi. La fel cum avem nevoie de altii sa ne conduca, sa ne ofere zile libere pe an sub forma de concediu pentru ca noi nu avem curajul sa ne asumam dreptul de a fi liberi si independenti.
Si exemplele pot continua: cum avem nevoie de conducatori politici si spirituali, asa avem nevoie si de circ si jocuri in viata noastra.

Majoritatea sunt dependenti de teatru ca sa-si umple existenta, caci fara trucurile zilnice nu ar ramane nimic care sa-i umple, sa-i bucure, ar ramane prea goi ... si asta doare.
Nu doresc sa spulber fericirea nimanui. Daca este ceva de spulberat sunt doar minciunile si iluziile, iar eu tot ce-mi doresc cu adevarat este fericire pura, darurie si iubire curata in fiecare moment din vietile noastre.
Acea daruire care nu are nevoie de artificii, zile speciale, jocuri, roluri, bani cheltuiti pe flori taiate, gunoaie din plastic si folii de aluminiu...

In ultima vreme ma tot gasesc curgand atent si lin in lumea paradoxurilor, incercand sa mai atenuez din avantul pe care ni l-am luat referitor la capacitatile si natura noastra de Creatori, de Dumnezei. Imagine promovata in primul rand de miscarea New Age.


In directia propusa si de documentarul "The Secret", fragmentul de mai jos descrie o intamplare banala care poate fi foarte usor interpretata subiectiv, in "favoarea ego-ului":

"referitor la materializarea gandurilor. ieri zugraveam tavanul in bucatarie si, ajuns pe la jumatea lui, dand cu pensula usurel pe langa becul aprins il aud sa sfaraie, semn de contact imperfect pe undeva. instantaneu mi-a trecut prin minte un gand „poate imi bubuie becul asta in mecla acum“ - eram cu capul langa el... termin tavanul de zugravit, merg la baie sa ma spal pe maini, aprind lumina si... explodeaza becul cu putere... ce dracu sa mai zic? m-am asezat pe fotoliu la o tigara spunandu-mi: ai grija ce gandesti ca deja devine cam repede... realitate!"  - spunea cineva intr-o discutie.

La care i-am raspuns:

Si mie mi se intampla des evenimente de genu si tot soiu de "sensibilitati iesite din comun" mai ales in perioadele cand expandez foarte puternic, dar ca sa fiu stiintific corect, impartial si obiectiv trebuie sa iau in vedere si posibilitatatea ca eu de fapt sa nu fi creat nimic, eu fiind doar un observator deschis si sensibil la un eveniment deja menit sa se intample si pe care intuitiv l-am anticipat din campul informational.

De exemplu, in cazul de fata sfaraitul becului a dus la generarea gandului "creator"...insa daca becul nu sfaraia de la inceput te-ai mai fi gandit la PROBABILITATEA de a exploda?
Deci putem lua in considerare si varianta ca becul era menit sa bubuie, iar tu doar ai intuit momentul ajutat si de un "mic" indiciu care au fost semnele unui prost contact?

Implicatiile care le vreau evidentiate sunt foarte importante. Caci miscarea New Age nu face decat sa intareasca Ego-ul omului spunandu-i ca este Creator, Dumnezeu, samd...oarecum superior fata de natura, ca el controleaza in mod direct totul. Ii baga in cap ideea ca este un fel de Rege al Creatiei, iar cand omul isi insuseste aceste "calitati", ego-ul lui din cat era se face si mai mare...asemeni unui paun care-si etaleaza penajul.

Acest soi de atitudine este destul de toxica pentru ca anuleaza smerenia, acceptarea, abandonul, care sunt esentiale in procesul de vindecare spirituala.

Doctrina New Age este la fel de periculoasa ca si cea religioasa. Desi aflate la poli opusi ambele doctrine sunt destinate controlului mental. New Age-ul iti spune ca tu esti Dumnezeu, iar religia iti spune ca tu esti separat de Dumnezeu. Ambele sunt metode de control exprimand extreme si jumatati de adevar. Nici una dintre ele nu se doreste a fi o cale spre eliberare de manifestarea Ego-ului, ci doar de intarire a lui. Religia mentine ego-ul cu frica si teama, iar new age-ul cu mandrie si aroganta.

In realitate - care e definita de paradox- suntem si creatori, dar in acelasi timp suntem si supusi. Atunci daca suntem si regi si supusi aceste extreme se anuleaza reciproc si ajungem in centru, ramanand sa fim ceea ce suntem cu adevarat:
SIMPLI OBSERVATORI A CEEA CE ESTE

    Suntem constiinte divine, libere si fara limite in realitatea de fond. Viata asa cum o decodificam si intelgem noi este o iluzie , un vis. In ziua de astazi, cand spiritualitatea a ajuns mai mult ca niciodata o piata de desfacere, defilam tot mai des cu astfel de lozinci mai mult acceptate intelectual, dar mai putin integrate in constiinta noastra si in viata cotidiana. Putem cadea de acord DA, SUNTEM DUMNEZEI si TOTUL E O ILUZIE , dar oare ne ajuta asta cu ceva real in viata imediata? Sa cugetam putin.




Chiar daca este vorba de un ADEVAR, aceasta "cadere de acord" cu adevarurile fundamentale -traite de putini, imprumutate si povestite de restu - poate fi reconfortanta la un nivel supreficial, temporar. Este suportul pentru o atitudine pozitiva, increzatoare atata timp cat ne situam in conjuncturi confortabile psihicului si fizicului nostru, ceea ce este foarte bine. Dar oare ne ajuta cu ceva in situatiile mai putin placute si neconfortabile?
Te ajuta cu ceva cand confortul si elementele de siguranta dispar, cand la prima contrazicere, la prima pierdere sau neajuns mental ori material pulsul iti umfla venele, inima incepe sa bata ca nebuna, senzatiile te napadesc din cap pana in picioare si in momentul urmator esti OUT OF CONTROL?
Te ajuta cand in relationarile cu ceilalti dupa primele cuvinte ti-ai si uitat intentia de a imparatasii si a dezvolta o discutie armonioasa si constructiva, alunecand pe nesimtite intr-un joc de suprematie si dominatie de "care pe care" uitand total de Iubire si Pace?
Te ajuta atunci cand iti propui cu determinare si claritate ceva anume, iar in secunda urmatoare te razgandesti si actionezi exact pe dos condus de reactii si forte care decid in locul tau?
Si alte situatii comune din viata de zi cu zi care ne dovedesc, bineinteles ca, de fapt "starea de Dumnezeire" e departe de noi.
    Trebuie sa fim foarte corecti si sinceri fata de noi insine, ce vrem de fapt: vrem sa avem dreptate adunand tot mai multa cunoastere sau vrem sa fim fericiti, eliberati de suferinta?

Suntem Dumnezei, dar ne manifestam ca atare sau doar ne place sa facem galagie?

    Suntem divini si va vorbesc din proprie experienta, va vorbesc de pe pozitia in care chiar am trait starea de prezenta in afara timpului si materialului, nu in vis, nu in imaginatie, ci in vreo 4 ore de prezenta absoluta cand am vazut toata Iluzia 3D la care-i spunem viata, am vazut toata perfectiunea care ne caracterizeaza, am gustat iubirea neconditionata si fericirea deplina.
    Si apoi m-am intors, victorios, complet...o vreme, pana cand durerea si greutatile vietii m-au incercat din nou, relatiile cu familia cu semenii scartaiau in ciuda realizarilor marete. Credeam ca mi-am desavarsit cunoasterea de sine, ca de acum inainte totul va fi lapte si miere, dar m-am trezit intr-un PARADOX greu de acceptat. Nu se poate mi-am spus, repetandu-mi aproape obsesiv in momentele grele: totul e o iluzie, totul e o iluzie, eu sunt perfect, eu sunt lumina.
In zadar, realitatii parea sa nu-i pese de ce vreau eu si mai grav DE CEEA CE SUNT. Durerea era acolo, conflictele persistau in continuare si nimanui nu-i pasa ca suntem Dumnezei care se cearta, Dumnezei care sufera. Si am tras mult in frustari ca "3D-ul ma-sii" nu ma lasa sa ma intorc acasa si am lasat multe lacrimi pana am renuntat si am acceptat ca tot aici sunt, cu voi scriind si impartasind experientele , bucuriile si greutatiile vietii, sperand la o lume mai buna, plecand de jos, de unde ma tinea trufia, aroganta, dorintele, aversiunile, asteptarile. Am tras pana cand am acceptat acest greu PARADOX, pana am inteles ca nu 3D-ul e de vina pentru suferinta mea, ca el saracu face parte la randu-i din creatie si isi are sensu lui. Eu fiind singurul responsabil atunci cand nu imi recunosteam problemele care ma impiedicau sa-mi expandez constiinta, adica sa cresc cu adevarat, nu sa ma autosugestionez in repetitii, credinte sau imaginatie.
Dar e greu sa recunoastem asta, sa ACCEPTAM ca suntem OUT OF CONTROL in multe teste din viata mai ales atunci cand evitam realitatea bazala, asta la care-i spunem Iluzie, care nu e deloc de neglijat, deloc de evitat si ignorat.
E greu sa acceptam cand fugim evitand relationarea cu celilalti ca sunt pe alte cai decat ale noastre, ca impartasesc alte credinte - cand de fapt in relationarea cu ceilalti gasim testele cele mai veritabile, cand de fapt suntem toti pe aceeasi cale, calea Vietii.
E greu de dus si de acceptat viata cu situatiile ei dificile atunci cand defilam cu o proiectie foarte inradacinata despre cum ar trebui sa stea lucrurile, despre cum credem noi ca ar trebui sa simtim si sa traim viata.
Si atunci e mult mai confortabil si la indemana sa cautam alte metode, alte motive si alti vinovati ca sa scapam de suferinta noastra decat sa ACCEPTAM ca de fapt ceea ce caram in noi este adevarata cauza a suferintei.
Chiar aici in Iluzie si in modul cum ne raportam si cum o integram in pachetul vietii sade tot secretul evolutiei umane. Plecand de jos, recunoscand si acceptand adevarata pozitie de pe care ne aflam, intelegand ca suntem limitati nu de un adevar neacceptat si neintegrat in mentalul nostru, ci de probleme reale cu care se confrunta fiecare dintre noi, probleme care ne tin jos in densitatea grea a vibratiei materiale.

Pana nu recunoastem ca avem o problema, n-o putem rezolva.

Iar cand ne imbracam in cuvinte mieroase atunci cand nu e cazul inseamna o negare a problemelor in loc de o recunoastere a lor. E greu parteneriatul cu sinceritatea si cu cat investim mai mult timp in autosugestionari marete cu atat mai greu si mai dureros va fi sa ne recunoastem ca de fapt suntem departe de pacea si libertatea unei constiinte divine.

Cum poti fi perfect cand dorintele si aversiunile te chinuie pana-n maduva oaselor, cum poti fi Dumnezeu cand frica te conduce?

Vorbesc doar in numele meu si de pe o pozitie in care recunosc ca e de munca sustinuta de rabdare, curaj, sinceritate pana sa fiu pe deplin propriul stapan, pana sa fiu fara Frica, permanent in PACE si IUBIRE, iar cei care traiesc deja pe deplin si cu adevarat in constiinta de Dumnezeu ma vor ierta si ma vor intelege daca considera ca gresesc. Desi nu e cazul sa ma explic in fata unei constiinte divine, nu vreau sa-i contest, sa-i contrazic in discutii elaborioase privind natura noastra si realitatea, vreau doar sa invit la echilibru, la o abordare sanatoasa, practica si cu adevarat folositoare pentru bunastarea personala si cea de ansamblu. O abordare ancorata in viata pamanteneasca, cea care inevitabil o vom experimenta pana la finalul vietii.
Si o abordare sanatoasa pentru mine inseamna acceptarea, cercetarea in detaliu si la radacina a slabiciunilor care ne incearca, nu negarea lor.
Mascand un trup nespalat cu o haina de lux nu va opri mirosul greu. Construind o mansarda inainte sa avem o fundatie stabila casa se va prabusi la prima adiere de vant...
O abordare sanatoasa inseamna o buna observare a universului interior, o observare detasata/obiectiva acompaniata de punerea in PRACTICA si ACTIONAREA conform principiilor care spunem ca ne caracterizeaza natura divina: altruismul, deschiderea, iertarea, compasiunea, bunatatea, curajul, puterea, sinceritatea. Pas cu pas, cu rabdare, incredere si acceptare mai ales in momentele grele. Asa putem creste cu adevarat.

Este absolut necesara o integrare a intelegerilor spirituale in viata practica, altfel evolutia si transformarea nu este posibila caci aici se joaca cartile cele mai importante...in viata de zi cu zi, in materialul nostru banal.

Si bineinteles ca aceasta integrare reprezinta unul dintre cele mai dificil de realizat aspecte spirituale dar este si cheia spre o evolutie reala deoarece integrarea revelatiilor spirituale in viata cotidiana implica o renuntare la unele obiceiuri si perspective bine cimentate in timp, in care Eu-ul este foarte ancorat si atasat.

Pana sa fim Dumnezei trebuie sa invatam sa fim oameni.

"De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine chiar cand omenirea
Nu crede, dar sa-i crezi si ei cumva.

S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept.

De poti visa si nu-ti faci visul astru;
De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
De-ntampini si triumful si dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel.

De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
Cand munca vietii tale, naruita,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost.

De poti sa strangi agoniseala toata
Gramada, si s-o joci pe-un singur zar,
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvant macar.

De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii cand nu mai e stapana
Decat vointa ce le striga:”Sus!”

De poti ramane tu in marea gloata
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese dar de nimeni prea.

De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
Al tau va fi Pamantul asta mare
Dar mai mult: vei fi OM, baiatul meu! "