Picture












Un articol despre iubire in care voi vorbi despre suferinta.
De ce?
In primul rand pentru ca nu ai cum sa traiesti Iubirea pana cand suferinta nu este acceptata, inteleasa si eradicata.
In al doilea rand pentru ca multi vorbesc despre iubire, fericire, pace ignorand suferinta, netratand si neintelegand mecanismele interne care o genereaza. Dar daca ignori suferinta, aceasta nu va disparea. Poti s-o faci sa dispara din constientizare...pentru moment, dar nu poti fugi la nesfarsit...suferinta va lovi din adancuri atunci cand nici nu te astepti. Existenta are grija sa-ti arate ceea ce refuzi sa-ti accepti.

"Suferinta este reala", primul adevar nobil rostit de Buddha dupa ce s-a eliberat de suferinta, dupa ce s-a Iluminat. Acceptand acest adevar, acceptand suferinta din noi, putem face ceva ca sa o eradicam, sa ne vindecam de ea.

Observ tendinta de a cataloga drept pesimist, prapastios, negru sau promovator al suferintei pe cel care o studiaza insa,
Nu exista mai mari promovatori ai suferintei si al intunericului ca cei care nu si-o accepta. Asta face ignoranta.

Tragedia conditiei umane
Poate ca tragedia omului nu este ca sufera, dar ca nu sufera destul.
Ti se pare prea mult? hai sa continuam...
Chiar daca nivelul de suferinta in om este mare, este atat cat poate sa duca si duce muult toata viata. Duce atata suferinta cat poate sa evite prin distractii, mancare, dulciuri, droguri, spiritualitate, Dumnezeu...si chiar daca mai are in dotare supape de preaplin: lacrimi, plans, oftat, ras...nivelul suferintei ramane cam atat cat sa se considere ca asta este normalitatea vietii lipsindu-i astfel motivatia de a-si recunoaste, accepta si eradica suferinta...o tragedie mai mare ca asta nu cred ca exista. De aici prospera inconstienta, o inconstienta nedetectabila...din faptul ca , la marea majoritate a oamenilor suferinta este dozata cumva "inteligent": nici prea mult ca sa se "moara", dar nici prea putin ca "sa Fie in viata". E dozata pe perioada unei zile suficient cat sa apuce noaptea sa-si reincarce bateriile prin somn, ca maine s-o ia de la inceput. Si asa se invarte roata toata viata...roata suferintei cu omul legat de ea.
Poate ar trebui sa suferim atat de cronic incat sa fim la un pas de moarte...sa traim shocul acela din fata mortii... cred ca atunci ne-am trezi din somn.

Crezi ca e exagerat? Ei bine nu e. Nu fac referire la pericolul real al mortii ci vorbesc despre shocul unei morti initiatice, o topire temporara a identitatii...dupa care sa revenim FIIND cu adevarat in Viata, cu o minte mult mai clara prin care sa percepem mai corect si mai profund viata si pe noi insine.
Si pentru ca imi place sa vorbesc doar din experienta personala, la mine trezirea a fost in momentul in care mi s-au declansat toti demonii interiori, cand s-a ridicat toata suferinta care lucra "discret" in adancuri, abia atunci am vazut in ce vis traiam si in ce suferinta...crezand ca sunt bine. S-a intamplat intr-o ceremonie cu planta sacra Ayahuasca. Am detaliat experienta aici
Un shoc foarte mare de suferinta poate facilita abandonul si acceptarea pentru ca iti consuma toate resursele care pana atunci le investeai in rezistenta, in opozitie si lupta.
Si cand esti pus in fata extinctiei datorita epuizarii energetice, nu-ti ramane alta solutie decat abandonul si acceptarea. Prin abandon si acceptare se acceseaza acel spatiu de claritate si intelegere adevarata, un spatiu unde vindecarea mental-emotionala este posibila...si chiar vindecarea fizica in cazul bolilor psihosomatice.

Doua spatii ale existentei
Spatiul identitatii in care majoritatea suntem prinsi acopera atat de greu spatiul esentei, al Fiintei, incat in multe cazuri, doar un shoc puternic ar putea provoca o ruptura decisiva intre cele doua spatii, dand posibilitatea Constiintei sa recunoasca cele doua planuri de existenta atat de diferite, dar care se contopesc atat de bine.
Spre exemplificare o situatie familiara majoritatii: in timp ce esti pe o scara la o inaltime ai un moment de dezechilibru care iti provoaca un shoc-reflex de Vigilenta si Prezenta si in acea fractiune de secunda EU, trecutul si viitorul nu mai exista...tot ce ramane este doar o curgere Prezenta curata, nedistorsionata. Toti avem astfel de momente, insa revenim in spatiul identitatii atat de repede dupa ce pericolul a trecut incat nu realizam mare lucru...Cele doua spatii trebuiesc delimitate, intelese apoi integrate.
Spatiul identitatii nu este rau sau gresit si nici limitativ, daca suntem constienti si accesam spatiul Fiintei. Suferinta apare in lipsa energiei vitale care se consuma cand suntem complet acaparati de spatiul identitatii. In spatiul Fiintei suntem incarcati cu energia vitala.
Spatiul identitatii este esential ca sa ne putem manifesta in viata, insa el trebuie corect calibrat in principiile si legile care definesc spatiul Fiintei.

Vulcanul
Ne cladim casa pe gura unui vulcan activ. Casa este propria noastra identitate construita in timpul vietii din masti, credinte, proiectii, asteptari, planuri, sperante, vise, trecut si viitor. Unii construiesc adevarate edificii peste gura vulcanului fumegand.
Din cand in cand vulcanul erupe, insa nu o face exploziv si definitiv incat sa ne spulbere casa...dar fumega usor gaze toxice, lasa putina lava sa se scurga si are activitati seismice usoare care ne scutura casa provocand pagube structurale. Cu cat e mai mare edificiul, cu atat mai dureroase sunt pagubele. Asta e scopul vulcanului, sa ne darame casa, dar noi ne grabim sa o consolidam, sa o facem si mai rezistenta. Astupam gura vulcanului cu din ce in ce mai multa inversunare acumuland in adancuri tot mai multa tensiune. Gura vulcanul trebuie descoperita ca toata tensiunea lui sa se elibereze. Doar dupa ce vulcanul si-a epuizat toate gazele toxice, tot focul interior si si-a eliberat toata tensiunea...pe culmile din roci sterile si lispite de viata va putea creste vegetatia, florile si copacii...Viata si Iubirea.

Acesta este jocul nostru cu suferinta. Din ignoranta reactionam la primele pagube din structura identitatii, la primele atasamente zdruncinate si ne inversunam sa mai punem o masca sau sa mai intarim una deja existenta...Gasim cu greu sau deloc acceptarea, abandonul si intelegerea.

Somatizarea suferintei si liberul arbitru
"Exista riscul sa somatizezi suferinta, adica sa materializezi in fizic o maladie incompatibila cu viata si atunci Trezirea-i cumva de prisos. Avem acum la indemana Alegeri mult mai utile de facut decat sa recunoastem suferinta." spunea cineva
dar,
Recunoasterea si intelegerea suferintei nu o somatizeaza. Suferinta se somatizeaza doar atunci cand nu este recunoscuta si acceptata, iar asta se face cu blandete fata de tine insuti. In fata suferintei, abandonul este esential. Daca suferinta este inhibata apare boala fizica ca un ultim semnal de alarma.
Cat timp omul este prins in inconstienta nu are liber arbitru, orice Alegere ar face este o iluzie ca alege...mecanismele inconstientei aleg in locul lui. Dpmdv, nu exista Trezire fara Eliberarea de suferinta, iar asta e posibila doar prin constientizarea si acceptarea suferintei...asta e rolul suferintei am putea spune. Nu cunosc om Treaz si Vindecat care sa nu-si fi infruntat demonii interiori, iar cei care nu au trecut prin propriul iad nu au idee despre ce vorbesc...n-ai cum sa cunosti Raiul pana nu treci Iadul. Alchimia, transformarea la asta se refera...ori daca nu ai trecut prin propriul Iad, Raiul (Iubirea, Pacea, Beatitudinea) ramane doar un basm, o proiectie, o credinta...o teorie mult prea discutata si de prea putini traita.

Fuga dupa informatii
Credem ca suferim pentru ca nu stim, dar indiferent câta informatie acumulam, cand suntem acaparati de minte nu vom fi niciodata satisfacuti, vom cauta mereu, vom naşte mereu alte întrebări...nu exista final in acest joc caci mintea este un fractal infinit. Singurul răspuns de care avem nevoie se găseşte in starea de A Fi in momentul Prezent...acolo nu mai există nimeni care sa întrebe, nimeni care are nevoie disperată de vreun răspuns.
Este spaţiul in care se manifestă viaţa, Prezenţa, Fiinta...spaţiul in care forta Vietii vindeca inima de suferinta.

Abordarea suferintei
Sa studiezi suferinta, sa-i cunosti mecanismele nu inseamna sa te prinzi in ea, sa-i cazi prada. Nu trebuie sa cauti suferinta, sa o vanezi. Ea singura se va ridica la suprafata cand e cazul. In acele momente cel mai bine ar fi sa te intinzi si sa stai cat mai nemiscat si relaxat intr-o stare de abandon si acceptare. Nu declaram razboi suferintei...cand suferim este pentru ca undeva gresim in viata...in vreo abordare sau atitudine a noastra. Ea este profesorul nostru si trebuie sa fim atenti la ce are sa ne spuna. In acele momente de abandon si acceptare, daca-ti pui intrebarea cu intentii clare sunt sanse mari sa primesti si raspunsul " De ce sufar? Ce trebuie sa fac ca sa nu mai ajung in situatia asta?" intodeauna prin Actiune in viata de zi cu zi indreptam mecanismele generatoare de suferinta.
Studierea, intelegerea si eradicarea suferintei se face Observand-o Vigilent si Detasat, lasand spatiu oricarei senzatii fizice oricat de neplacute ar fi, oricarui zbucium emotional sa se manifeste liber...pana cand sa va consuma/topi/arde/transforma. In unele cazuri durerea fizica si emotionala persista, insa vorbim de fenomene trecatoare. Cand iti confrunti suferinta incarca-te cu rabadare, perseverenta si increderea ca totul va fi bine.

Fie ca toate Fiintele sa fie eliberate de suferinta. Fie ca toate Fiintele sa fie in Pace si Fericire.






Leave a Reply.