De obicei exista o disimulare intre ceea ce vorbim si ceea ce comunicam de fapt prin energia care o emitem prin ceea ce suntem. As spune chiar ca, de multe ori, ceea ce vorbim este exact opusul a ceea ce emitem....si multi nu sunt constienti de asta fiind in stare sa jure cu mana pe inima ca ce spun este adevarat si sincer. Si este adevarat si sincer, dar din perspectiva rationalului, a logicii si intelectului lor...a partii lui psihologice conditionate,care distorsioneaza si divide. Cand comunicam doar din perspectiva psihicului, analizam doar varful icebergului...doar ceea ce psihicul poate recunoaste: cuvinte, structuri si forme.

Insa dintr-o perspectiva mult mai intima si profunda decat a psihicului, realitatea este alta. O realitate in care informatia se percepe DIRECT, nedistorsionata de conditionarile si limitarile psihicului. Deci in aceasta realitate energetica subtila comunicarea si adevarul se transmit si se receptioneaza. Cei ancorati in acest camp energetic subtil vor fi capabili sa-si foloseasca psihicul ca o unealta prin care transpun in cuvinte veritabilul - daca mai e nevoie de cuvinte - , iar un dialog intre asemenea persoane chiar daca este in contradictoriu, va fi o placere, relaxare si colaborare. Cei ancorati doar in psihologic, deconectati de la miscarea energetica din interiorul lor, si deci, deconectati si de la miscarea energetica in care se manifesta interlocutorii, nu vor face altceva decat sa creeze un dialog divizat, disimulat si de cele mai multe ori conflictual, fiecare fiind prins in propriile proiectii limitati de propria lor personalitate. In cazul lor, psihicul nu mai este o unealta, dar o temnita.

Psihicul nu poate simti. El doar analizeaza si trage concluzii printr-un mecanism rigid, conditionat de experientele trecutului si functie de cunoasterea memorata.

Deci nu e simplu sa intervii in dialogul dintre doua persoane si sa fii obiectiv.
Daca nu simti campul energetic din spatele cuvintelor, in care ceilalti isi desfasoara comunicarea, nu faci decat sa analizezi intelectual FORMA si STRUCTURA propozitiilor, al dialogului. Iar forma si structura le decodifici prin propriile tale conditionari.
Ceea ce inseamna ca nu faci altceva decat sa proiectezi ce crezi tu ca se intampla intre cei doi, si nicidecum ce se intampla in realitate.

"Implementat in Peru, panoul de purificare al aerului genereaza mai mult aer curat decat 1.200 de copaci!
Pe langa impactul impresionant asupra mediului, panoul este de asemenea un exemplu de ceea ce studentii ar putea invata in facultati..."
http://www.psfk.com/2014/05/air-purifying-billboard.html#!NmmZu


Iar solutia asta ar trebui sa ne faca sa taiem linistiti si restul padurilor ramase promovand in continuare sistemul abuziv consumatorist?!

Astfel de solutii ajuta doar la un nivel superificial si temporar. Dar mai mult decat ajutor, promovam ignoranta si agresivitatea umanitatii fata de viata si mediul inconjurator. Copiii ar trebuie sa invete in scoli cum sa foloseasca tehnologia ca sa protejeze si sa colaboreze cu natura, nu sa o inlocuiasca sustinand aroganta umanitatii ca ni se cuvine si putem face ORICE abuzuri atata vreme cat gasim solutii ca cele de fata.
Poate obtinem un confort pentru o perioada de timp...poate pana devenim si noi niste masini ca cele care ne sustin...
Nu sunt impotriva tehnologiei care vine sa ne imbunatateasca calitatea vietii, dar este esential pentru bunastarea umanitatii daca, pe langa astfel de implimentari, prioritatea ar ramane constientizarea relatiei si locul umanitatii in raport cu natura...cu mama Pamant din care venim si care ne sustine. Regasirea noastra si convietuirea pasnica si colaborativa cu mediul din care suntem parte si nu stapanii lui.

Conexiunea si viata exista doar in relatie cu natura...NU cu aparatele electronice. Deci orice abordare si inventie tehnologica ar fi implementata cu scopul de a inlocui natura, ne mintim si cu siguranta ne indreptam spre un viitor sumbru caci NIMIC ce-i fara viata nu poate inlocui un ecosistem conectat in tot si constient de sine.

O inima inghetata e ca un picior amortit...il tragi dupa tine ca si cum nu l-ai avea. Stii ca il ai, dar nu-l poti simti. In nemiscare si presiune se taie fluxul sanguin care hraneste piciorul. Abia dupa cativa pasi il poti simti si folosi. La fel si cu inima...Frica de a actiona este presiunea care taie curgerea energetica care hraneste inima. Deci iubirea trebuie practicata ca sa topim gheata, sa simtim ca avem o inima sa crestem prin ea din ce in ce mai mult. Singura crestere posibila este doar actionand prin inima cu iubre si compasiune.

A frozen heart is like a numb leg...you drag it around as if you don't have it. You know you have it, but you can't feel it. Pressure and non movement cuts the blood flow feeding the leg. Only after several steps you can feel your leg and use it. Same with the heart...Fear of acting is the pressure which cuts the energy flow feeding the heart. Therefore Love must be practiced to melt the ice, in order to feel we have a heart and grow more and more within it. The true growth is possible only through heart acting with love and compassion.

Peace and love!

Frica de singuratate este una din cele mai presistente si profunde frici care ne incearca si care are un impact major in calitatea relationarii cu ceilalti.
Orice relatie care isi are baza pe frica de singuratate este hranita din compromisuri, minciuni si tensiuni.

Cand depasim frica de singuratate ne bucuram relaxati de sucul propriului suflet in compania celorlalti si ne putem oferi asa cum suntem nemaifiind nici o miza generatoare de presiune in spatele manifestarii noastre...miza care pana atunci ne obliga la masti, povesti si jocuri de scene chinuitoare si greu de intretinut.

Orice relationare devine greoaie si imposibila cand este incarcata de alta miza decat aceea de a conecta si a-l cunoaste pe celalalt pentru a ne bucura de ce avem de oferit mai bun unul altuia...respectand alegerile celuilalt. Ori cand suntem prizonierii fricii, natura mizei cu care ne angrenam intr-o relatie este posesivitatea si dominarea....frica ridica pretentii, asteptari de la partener si transforma rapid un teren fertil de bucurie, respect si relaxare comuna intr-o mlastina de tensiuni, frustrari si conflicte.
Ca barbat pot sa spun ca este greu de egalat frumusetea unei femei mature care si-a depasit frica de singuratate. Acea frumusete care izvoraste dintr-o incredere in sine care incarca cu putere si emana parfumul unei feminitatii exprimate natural, spontan.
Ca om pot sa spun ca depasirea fricii de singuratate are potential de a ne transforma in juvaiere care contamineaza in jur cu lumina si splendoarea propriei unicitati.

Nu te teme sa mergi singur, nu te teme sa-ti placa, iar oameni compatibili iti vor iesi in cale la timpul potrivit.

Incercarea de a schimba covingerile celorlalti si mai mult, a partenerului, intodeauna genereaza conflict. 
Nici nu are rost sa evidentiem o anume convingere ca fiind mult mai nociva ca altele si ca este absolut necesar sa impunem schimbarea ei...ca doar iubim si vrem binele...pentru ca doar noi ne putem schimba propriile convingeri.


In realitate e imposibil sa schimbam convingerile altora. Schimbatul convingerilor (nesanatoase) tine exclusiv de dreptul proprietarului de a alege asta, conform propriilor perceptii, intelegeri...limite. 

Daca pretindem ca vrem binele celorlalti si ne intereseaza relaxarea si conexiunea in relationare, cel mult ce putem face pentru celilalti este sa tratam convingerea pentru a fi INTELEASA cat mai clar, cat mai profund...intr-o abordare nonpersonala, intelegand ca este vorba de un mecanism care se cere recunoscut si evaluat.

Nu impunem, dar oferim.

Schimbatul convingerilor implica emotii si stari tensionale, conflictuale.  
Abordarea Intelegerii cere acceptare, conexiune, relaxare...respect.

Daca anumite convingeri ii fac pe ceilalti sa genereze un mediu pe care nu-l putem tolera si accepta, eu zic ca cea mai sincera si de bun simt optiune pe care o avem este ...sa ne caram. Sa recunosti mediul benefic tie si sa-ti creezi prin alegerile tale un spatiu in care te simti bine si te incarci este necesar si natural.

Nuanta sade in perceptia si pozitionarea corecta in a privi la radacina problemei. Ne intereseaza sa transmitem o informatie pentru a fi perceputa si integrata cat mai profund, de a genera terenul pe care se poate cladi destramarea convingerii...ce-i peste asta incepe sa devina o invaziune, o incalcare a spatiului si o ingradire a libertatii celuilalt...care poate genera consumatoare cercuri perpetuum vicios conflictuale pe fondul lipsei de intelegere si claritate.
De cele mai multe ori in incercarea de a solutiona probleme, le generam.

Deci sper  ca v-am convins ca e de cautat Intelegerea :)

Aho, aho copii si frati,
Stati putin, nu mai mancati,
Inspirati si expirati,
Celulele sa le-ascultati
Si emotia observati,
Sufletul sa-l vindecati!

Ia fiti prezenti mai!
Hai, haaaai!

Maine anul se-noieste,
Plugusorul se-nvecheste,
Caci nu mai brazdam Pamantul,
Ca sa-i protejam structura,
Aplicam permacultura!
Cu mult drag sa punem bobul,
Cu respect culegem rodul,
Hrana verde si gustoasa,
Ajunsa la noi pe masa,
Daruita din iubire
De la Gaia, mama noastra!

Ia fiti verzi, mai!
Hai, haaai!

Sa fim buni sa ne-ocrotim,
Cu caldura sa privim,
Suntem in  acelasi joc,
Hai sa dam cu totii mana,
Stapanii sa dea cu fuga,
Cand uniti strigam intr-una:
“Suntem liberi si puternici
N-o sa luati voi de la noi
Glie mandra si frumoasa,
Casa noastra stramoseasca
Cu paduri, munti si coline
Ape dulci si bogatie.”

Pe strabuni sa-i onoram
Pe urmasi sa-i indrumam!

Ia mai uniti , mai flacai
Si strigati cu totii
Hai, Haaaaai!

Un om merge spre intelepciune asa cum merge la razboi:  vigilent, cu frica, cu respect si cu incredere absoluta. Mergand spre intelepciune sau la razboi in alta maniera este o greseala si cine o face va trai sa-si regrete pasii.

Inamicii pe care omul ii intalneste pe calea invatarii pentru a ajunge un om al intelepciunii sunt cu adevarat formidabili.
Majoritatea oamenilor cedeaza in fata lor. Cand un om incepe sa invete, nu este clar in ceea ce priveste obiectivele lui, scopul lui este incorect, intentiile lui sunt vagi. El spera la o recompensa pe care niciodata n-o va materializa si nu stie nimic despre greutatile invatarii.  Incet el incepe sa invete, la inceput firmitura cu firmitura apoi  bucati tot mai mari si curand gandurile lui incep sa se ciocneasca. Ceea ce invata nu si-a inchipuit si imaginat vreodata….si incepe sa se teama. Invatarea niciodata nu va fi ceea ce se astepta cineva. Fiecare pas in invatare este o sarcina noua si frica pe care omul o experimenteaza se monteaza fara mila. Scopurile lui se transforma intr-un camp de lupta si astfel da peste primul dintre inamicii naturali: FRICA.
Un inamic teribil, inselator si dificil de depasit. Acest inamic ramane ascuns la fiecare cotitura pe cale, pandind, asteptand, si daca omul se inspaimanta in prezenta sa si va fugi, acest inamic va pune capat calatoriei lui.

Ce se intampla omului care fuge in fata fricii?

Nimic nu i se intampla doar ca el nu va invata niciodata, nu va ajunge niciodata un om al intelepciunii. Probabil va ajunge un abuzator sau un inofensiv om speriat. In orice caz el va fi un om infrant.

Si ce trebuie sa faca ca sa depaseasca frica?

Raspunsul este foarte simplu: el nu trebuie sa fuga din fata fricii. El trebuie sa-si sfideze frica si in ciuda ei, el trebuie sa faca urmatorul pas in invatare, si urmatorul pas si urmatorul. El trebuie sa fie complet infricosat si totusi trebuie sa nu se opreasca.  Aceasta este regula si momentul va veni cand primul inamic se va retrage.

Dar nu-i va fi frica iar cand ceva nou se intampla?

Nu, odata ce omul a dizolvat frica este eliberat de ea pentru tot restul vietii. Pentru ca, in locul fricii el dobandeste claritatea. O claritate a mintii care sterge frica. Pe cand asta se intampla, omul isi cunoaste dorintele, el stie cum sa-si indeplineasca dorintele. El poate anticipa pasii noi ai invatarii si o claritate ascutita inconjoara totul. Omul simte ca nimic nu-i este ascuns si astfel se intalneste cu al doilea inamic: CLARITATEA.
Acea claritate a mintii care este asa de greu obtinuta, spulbera frica dar si orbeste. Il forteaza pe om sa nu se indoiasca de el niciodata. Este ca ceva incomplet. Daca omul este prea entuziasmat de aceasta impresie de putere, va ceda in fata celui de-al doilea inamic si se va impotmoli in invatare.
El va fi clar toata viata, dar nu va mai invata.

Dar ce trebuie sa faca ca sa evite infrangerea?

El trebuie sa faca ceea ce a facut cu frica. Trebuie sa-si sfideze claritatea si sa o foloseasca doar pentru a vedea. Si momentul va veni cand va intelege ca a sa claritate este doar un punct in fata ochilor sai. In acest moment va stii ca puterea care a cautat-o indelung in final este a lui. Poate sa faca orice doreste. Aliatii sai sunt la comanda lui. Dorinta lui este regula. Vede tot ce este in jurul lui dar de asemenea se intalneste cu cel de-al treilea inamic: PUTEREA.
Un om la acest nivel cu greu isi observa cel de-al treilea inamic apropiindu-se de el si deodata, fara stire, el va pierde batalia. Inamicul sau transformandu-l intr-un om capricios si crud.

Isi va pierde puterea?

Nu, nu-si va pierde claritatea si puterea niciodata.

Atunci ce-l distinge de un “om al intelepciunii”?

Un om invins de puterea lui moare fara sa stie cum sa o manuiasca. Puterea este doar o povara asupra sortii lui. Acest om nu are control asupra sa si nu poate stii cand si cum isi va folosi puterea.

Si poate sa-si invinga al treilea inamic?

El trebuie sa-l sfideze deliberat. El trebuie sa ajunga sa inteleaga ca puterea care a cucerit-o in realitate niciodata nu este a lui. Trebuie sa ramana pe pozitie tot timpul, folosind cu grija si cu recunostiinta ceea ce a dobandit. Astfel el isi va invinge cel de-al treilea inamic. In acel moment omul va fi la capatul calatoriei de invatare si aproape fara atentionare va da peste ultimul sau inamic: BATRANETEA.

Acest inamic este cel mai crud dintre toti. Nu va putea fi invins complet, doar tinut la distanta. Dar daca omul se debaraseaza de oboseala lui si lasa increderea sa-l patrunda, atunci el poate fi numit un om al intelepciunii. Daca doar pentru un moment scurt cand reuseste in lupta cu acest ultim inamic invizibil...acel moment de claritate, putere si intelepciune este suficient.

din "Invataturile lui Don Juan", Carlos Castaneda

E noapte si trenul mai are 10 ore pana la destinatie. Dupa ce-mi scanez vecinii de compartiment si le salut Prezenta ma chircesc comod pe doua scaune stramte intr-un semisomn relaxant in care imi onoram zilele ce-au trecut.

Zumzetul compartimentului a devenit rapid un decor nesemnificativ. Sa fi trecut o ora cand mi-a atras atentia o voce mai clara si distincta. Era nasu care ne anunta ca trenul o va lua pe o ruta ocolitoare din cauza unei marfar deraiat. Ceea ce inseamna ca ajungem la destinatie cu o intarziere de cel putin 3 ore. Raman intins cu ochii inchisi si, deloc atins de veste, imi continui torsul.

Barbatul din fata, un tanar de culoare(afro) pe la 35 ani , destul de masiv, cu un accent nigerian(as zice) incepe sa se revolte si cere explicatii . Nasu' ii explica foarte clar si cu profesionalism situatia si ii prezinta o alternativa de traseu, cu o vinovatie acceptata(desi nu a fost vina lui - dar in calitate de reprezentant CFR).
Asta incepe sa se agite si mai tare, incepe sa-si etaleze cu nerv drama explicand precipitat situatia dificila in care era el - intarzia la o intalnire cu niste procurori, pare-se treburi serioase pt el. Si incepe sa-l acuze tot mai vehement pe reprezentantul CFR (omu cu biletele) disturband simtitor atmosfera.

Ceilalti colegi de compartiment asistau la spectacol oarecum afectati si ei de vestea intarzierii trenului, dar mai afectati de scandalul africanului nostru. Cred ca i-a mai explicat nasu' de vreo doua ori toata situatia cu scuzele de rigoare vadit afectat(apasat) de atacul negrului, insa acesta nu contenea, dimpotriva chiar prindea inertie in avantul lui violent cu cat simtea ca domina conflictul. Efortul nasului de a-l calma nu avea nici un sort de izbanda. Asteptam ca nasul sa se apere, sa evidentieze pe buna dreptate ca nu el este responsabil de situatia neplacuta. Nu a facut-o, dar si-a pastrat umilinta, intelegerea si rabdarea care m-au induiosat instantaneu.
Fara sa ma gandesc intervin cu intentia de a readuce calmul si linistea in compartiment, dar in primul rand pentru a-l ajuta pe nas sa iasa din situatia dificila. Omul o merita, si-a pastrat cu sinceritate calmul si bunele intentii.
Raman intins si ii atrag atentia acoperindu-i vocea destul de ferm nigerianului ca deranjeaza tot compartimentul (mai erau si altii care motzaiau), si ii cer sa se calmeze. Asta suprins ramane blocat pt cateva secunde apoi il lasa pe nas si se mobilizeaza pe mine. Se intoarce in scaun si urla la mine ca de ce ma bag si alte grohaieli. Continui si eu ridicand tonul ferm si neafectat, si cand ni se intalnesc ochii printre scaune, sare in picioare si ma trezesc cu namila pe culoar in dreptul picioarelor in fata mea, tot infoiat deasupra mea. Raman intins, calm si prezent, atent...si-l privesc zambind dar vorbindu-i raspicat(la tinta) ca se agita pentru o situatie banala care s-a intamplat si asta este, ca nasul n-are nici o vina...e om ca noi, e doar un angajat . Deloc impresionat de pozitia ostentativa si total dominatoare el fiind deasupra, eu intins pe spate cu abdomenul descoperit, imi mentin luciditatea si bunele intentii de a-l calma, de a-l face sa inteleaga, sa accepte situatia neplacuta dar nerezolvabila...imi insotesc explicatiile cu cateva miscari de maini flexate din incheietura si se trezeste ca se pune la loc la fel de repede cum a sarit, intr-un recul de bombanituri care s-a finalizat ca un ecou in vreo 2 minute.
Simt aplauzele colegilor care-mi multumesc in liniste pt solutionarea conflictului apasator. Si nasu-mi multumeste-n gand. Nigerianu isi reconfigureaza traseul si se pare ca a ajuns la o solutie mentinandu-si atitudinea intzepata, dar in tacere. Toata lumea multumita.
Liniste din nou.

Peste vreo ora ma ridic in scaun sa-mi dezmortzesc oasele si ii gasesc pe batranii din stanga mea, el si ea, bombanind agitati. Ma observa ca-i observ si ridica amandoi vocea catre mine invitandu-ma in oful lor legat de intarzierea trenului.
3 ore intarziere, off, tara asta, da se poate asa ceva, bla bla bla-uri si off uri peste off-uri
Iaraaa?!, imi spun.
Ei nu se certau cu nimeni, dar se plangeau...si cautau parteneri de hora. Nu-i las sa continue mai mult de 5 secunde si ii intreb cu o atitudine de "nu conteaza ce varsta ai, vrajeala-i tot vrajeala", dar cu respect: Trebuie sa ajungeti undeva urgent?
Aaaa...nu, nu, imi raspund usor confuzi.
Ii fixez putin si ii aprob usor din cap. Au ramas muti, mi-ar place sa cred intr-o contemplare dar mai degraba a fost o scurtcircuitare, intelegand totusi ca vaicareala lor e inutila si doar de plictiseala... Deraiati mai ceva ca marfaru, le-am schimbat macazu cu o manevra de luciditate si Prezenta.
Baiatu din spatele meu ma aplauda cu un ras multumitor.
Liniste din nou.

La coborare imi uit caciula si ma intorc in graba. Colegii din vecinatate, mai ales mosu si baba, sunt atenti sa ma indrume sa-mi recuperez caciula cat mai repede.

...au sarit sa-l ajute pe baiatul cu linistea...din fundul trenului. Multumesc si drum bun in pace.

In cautarea claritatii, intelegerii, a fericirii...a linistii interioare, multi dintre noi urmeaza o anumita practica spirituala. Ar putea fi tehnici diferite, metode diferite, aceasta religie sau cealalta religie. Diferite abordari pentru diferite identitati. Pentru unii meditatia este buna, pentru altii religia, in timp ce altii abordeaza sexul tantric. Dupa cum simti, functie de capacitatile tale, asa vei alege o practica care se va potrivi caracterului tau.

Care este scopul unei practici spirituale?

Orice practica ar trebui sa ne ajute sa ne cunoastem pe Sine, propria natura si natura realitatii, a existentei.

Scopul unei practici spirituale ar trebui sa fie insasi VIATA. O practica trebuie folosita ca si o unealta care sa ne ajute sa ne deschidem spre Viata, sa fim liberi exprimandu-ne asa cum suntem. Dar desigur, in acest proces de descoperire ne vom confrunta cu demonii interior, frici, atasamente, limitari din sistemul nostru de credinte...adica tot ce purtam in noi si ne constrange sa ne deschidem Vietii, sa permitem Iubirii sa curga in inimile noastre ca sa ne vindece corpul fizic si emotional. 
Deci, practica noastra ar trebui sa ne ajute sa ne depasim limitarile, sa ne dizolvam atasamentele, sa ne cucerim fricile ca sa fim capabili sa ne exprimam asa cum suntem, sa permitem vindecarea ranilor emotionale ca sa putem construi relatii sanatoase, sincere, sa traim o viata completa si adevarata.

  Spre exemplu din experienta personala stiu ca:

- meditatia imi dezvolta Prezenta, imi ascute Atentia si Vigilenta. Ma ajuta sa recunosc natura mintii. Imi purfica mintea si corpul si ma ajuta sa ma centrez in adancimile Fiintei. De asemenea imi contureaza natura realitatii caracterizata de impermanenta si curgere continua.
 - prin post obtin o curatare profunda a corpului fizic si emotional. Este o metoda foarte eficienta pentru mine sa ma reintorc la adevaratul Sine si sa dobandesc claritate in perceptie.
 -  rugaciunea si cantatul ma ajuta sa dezvolt intentii clare si bune prin care mi se deschid canalele spre energiile benefice ale vietii.
-  sexul continent si constient imi creste energia vitala, imi deschide inima spre partener nutrind o conexiune adanca si sanatoasa care ne hraneste pe amandoi cu energia inalta a Iubirii.
- relatiile interumane imi pot arata probleme in caracter si imi dau oportunitatea sa cresc, sa invat cum sa ma raportez pe viitor pentru a stabili conexiuni puternice, sincere si sanatoase cu ceilalti.

Practica consecvent, dar nu permite practicii sa te acapareze

In unele cazuri practicam atat de inversunati, de dedicati incat facem din practica noastra un scop in sine si uitam sa mai traim.

Cand ne prindem in practica, blocam comunicarea cu Viata.

Nu conteaza care este  practica noastra, meditatia, religia sau sexul...daca intentiile noastre nu sunt clare, puternice si bine orientate, este foarte probabil sa ne pierdem timpul, sau chiar mai grav, sa ne adancim in frustrari si confuzie.
Cand practica ne acapareaza, sau mai precis cand noi ne pierdem in practica...proiectam rezultatul in viitor si ramanem suspendati in anumite scheme mentale (unele foarte subtile) ratand simtirea din intimitatea Momentului Prezent.

Aici si Acum este spatiul unde Existenta ne hraneste cu toata Intelepciune si Iubirea ei, clipa de clipa.

Un batran chinez maestru zen spunea:
"De la nastere pana la moarte este exact asa:... Ne imaginam intotdeauna ca trebuie sa fie altundeva mai bine decat unde suntem chiar acum, maretul 'Altundeva' pe care-l caram cu totii in capetele noastre. Credem ca 'Altundeva' este acolo undeva pentru noi, doar daca am putea sa-l gasim. Dar nu exista altundeva. Totul este CHIAR AICI."

• Cand viata ma epuizeaza

Iar nu mi-au iesit planurile, asteptarile mi-au fost inselate. Am investit atat de mult interes si efort pentru ca imi doream atat de mult sa reusesc, sa obtin, sa primesc, sa ajung...sa daruiesc, dar parca nu trece zi fara sa nu fiu dezamagit cat de putin, iar in zilele cand dezamagirile sunt atat de greu de suportat ma simt de parca intreaga existenta e impotriva mea, iar eu sunt singur si ma lupt cu morile de vant.

Asa suna viata atunci cand cred ca ea imi apartine, ca existenta e aici doar pentru dorintele, nevoile si planurile mele.
Ma pufneste rasul la cum suna: "existenta este pentru planurile mele" si bineinteles ca daca ridic putin capul vad cat de copilaroasa este atitudinea asta.

E ca si cum pedalez cu vantul in piept. Trag de pedale si abia ma misc...oricat efort depun, vantul imi tine contra si mai tare, e tot mai greu sa inaintez, cateodata abia imi mai tin echilibrul pe bicicleta.
In felul asta viata ma epuizeaza. Nu atat viata, cat eu luptandu-ma cu ea.

"Victima", "ghinionistul", "lovitul de soarta"...
sunt proiectiile mintii atunci cand refuzam schimbarea care ne-o cere viata prin situatiile dificile care ni le ofera.
Este refuzul de a accepta semnalale vietii care ne cer o revizuire in atitudine si perceptii...o schimbare in abordarea relationarilor cu noi insine si cu ceilalti, poate o schimbare a sistemelor de valori.

Cand viata ma epuizeaza se cere o schimbare in perspectiva, o reorientare in atitudine, poate chiar o revolutionare in felul cum privesc viata si pe mine in contextul existentei...cum primesc esecurile si situatiile care se opun planurilor, asteptarilor mele.
Sa schimb perspectiva inseamna sa nu ma mai opun vantului, dar sa pedalez in sens cu el renuntand la traseul bine definit pe care mi l-am inventat in minte si de care tineam cu dintii. Traseul meu se aliniaza la directia curentului vietii...cand ma las sa curg cu ea.

• Viata - profesorul, maestrul si prietenul meu
  

Orice esec sau neimplinire ascunde lectii valoroase si ma duce in a-mi cerceta mai vigilent atitudinea, perceptiile si intentiile cu care abordez viata in fiecare moment.
Si chiar daca nu am gresit cu nimic in esecul meu e foarte probabil sa nu fi avut nevoie de acel ceva dupa care am tanjit si sperat. Atunci...sa renunt si sa accept ca lucrurile sunt asa cum sunt e cel mai sanatos lucru si ma scuteste de consum inutil de energie.

Insa nu e putin lucru sa-mi detectez deformarile in perceptie atunci cand emit pretentii de la viata. Trebuie vigilenta si prezenta in fiecare moment ca sa detectez semnalele vietii, dar cand le pierd...viata insasi stie mai bine ca mine ce am nevoie si ma atentioneaza cand "imi da la coaste".
Deci este un parteneriat minunat...Nu am cum sa gresesc de multe ori, ca mi-s tras de maneca.
Acest parteneriat il dezvolt cu maxim interes , respect si bune intentii, cu smerenie fata de fortele si spiritele vietii ce ma alimenteaza sau ma seaca...si am sanse sa dizolv rapid orice distorsiune din perceptie inainte sa ma incurce prea tare. Cu cat sunt mai receptiv fata de acest parteneriat intre CEEA CE SUNT si EXISTENTA , intelegand si respectand legile care guverneaza tesatura...cu atat imi ofer liniste, pace, bucurie, caldura, siguranta, claritate, incredere.

Cand privesc viata ca pe un cadou, ca pe un loc in timp si spatiu in care am fost invitat temporar, iar esecurile le iau ca fiind lectii in scoala vietii...experienta de a trai devine o joaca, o relaxare, o placere de a creste invatand din greutati acceptandu-mi greselile si limitele...iertandu-ma si iertand pe ceilalti.

Este eliberator cand nu iau viata personal caci existenta nu are nimic personal cu mine. Atunci...unde si cum sunt...e exact asa cum trebuie sa fie si este efectul propriilor mele actiuni, alegeri, atitudini, perspective. Iar provocarile le imbratisez cu incredere intelegandu-le valoarea.

Pentru mine viata imi este cel mai bun profesor, maestru. Imi este un adevarat prieten caraterizat de o sinceritate cruda/bruta..sinceritate care de multe ori doare, dar care ma ajuta sa-mi depasesc limitarile si sa-mi corectez deformarile in perceptie prin experientele care mi le ofera.

Cu cat pretentiile si mandria le transformam in daruire si smerenie...pierderile le vom percepe ca si castiguri si le vom primi ca atare: ca fiind simple experiente deloc intamplatoare sau nelalocul lor, lectii care ne ajuta sa crestem.

Cand pedalezi cu vantul in spate e lejer si relaxare, e placere si bucurie. Te simti sprijinit, te simti ajutat.

Viata nu ne apartine, dar ne intretine...daca colaboram, intelegem si respectam parteneriatul cu ea.

"I am a lover of what is, not because I'm a spiritual person, but because it hurts when I argue with reality." Byron Katie
What screws up most in life is the picture in our head of how it is supposed to be.