Te-ai intrebat vreodata, de ce avem nevoie de zile speciale, evenimente si traditie care sa ne aminteasca sa iubim, sa daruim?
E pacat si tragic ca trebuie sa asteptam o zi anume, decisa de altii de a fi una mai speciala ca restul zilelor ca sa ne mobilizam daruirea catre partener si sa ne bucuram unii de celalalti intr-un cuplu.
Un cadou, o cina romantica, Sfantul Valentin...o fuga din banalul chinuitor.
Dar cineva mi-ar putea atage atentia:
ca fiecare are dreptul de a alege,indiferent daca o face intelept sau gresit, ca oamenii au liberul arbitru sa se manifeste cand si cum doresc; daca decid sa-si imparta inimioare si trandafiri intr-o zi anume, le respectam decizia.
Bineinteles ca le respectam decizia si nu incercam sa le inhibam libertatea de a alege ca doar nu suntem gestapo. Insa personal nu pot fi de acord cu anumite decizii, obiceiuri si apucaturi ale semenilor mei, si aleg sa ma exprim in privinta asta, sa analizez aceste decizii pragmatic si la radacina, de ce o facem cu adevarat?
Indiferent ca-i vorba de Sf. Valentin, Craciun, Pasti, etc, nu fortez pe nimeni sa nu-si sarbatoreasca ziua cum stie, cum poate, cum vrea, cum alege sau, mai bine zis, cum aleg altii in locul lor.
Nu condamn pe nimeni, doar dezbat si pun sub lupa constiintei pentru o analiza intima si obiectiva gesturile mai putin constiente pe care le facem mecanic, acele gesturi bine ascunse sub masca afectiunii si a iubirii.
Invit la sinceritate, iar asta de multe ori nu e un lucru usor de asimiliat si placut de cei care se simt cu musca pe caciula, pentru ca atentia mea este focalizata in intregime pe exprimarea cat mai coerenta, obiectiva si clara a subiectului, nu pe menajarea emotionalului fragil si bolnav. Iar aceasta face parte din dreptul meu de a alege.
Asadar sa revenim la Sf. Valentin si sa incercam sa privim aceasta zi si din alte perspective, prefer mai putin duioase si mai mult ancorate in realitatea din substraturile deciziilor si actiunilor noastre. Sa incercam sa o facem detasat fara sa picam in emotional, sa cautam sa acceptam adevarul interior nu sa-l mascam in continuare cu alte scuze si motivatii.
Daca unii vad in impartirea inimioarelor de plastic un gest tandru , eu vad inca o ocazie sa ridicam gramada de gunoi de pe Pamant.
Daca unii gasesc o duiosenie in a darui o floare, eu vad o crima caci si o floare are viata. Este un gest matur si demn cand alegem sa o sacrificam pentru ifosele noastre?
Se poate ca in ochii multora care nu au privit in detaliu aceste obiceiuri, de unde si de ce le facem, sa par prea radical, dar pana la urma ii intreb:
What's love got to do with it? ...this is garbage not love!
Ori poate vrei sa spui ca sunt si oameni care se iubesc sincer, chiar si de Sf. Valenin. Sunt destui care se iubesc cu adevarat, dar oamenii care se iubesc sincer nu asteapta o zi anume ca sa recurga la gesturi extravagante sau cel putin iesite din banalul cotidian ca s-o arate. Iubirea sincera nu are nevoie de jocuri, roluri, artificii, inimioare, trandafiri, cine romantice si toate gesturile care le facem in realitate ca sa eschivam plictiseala si banalul, sa ne punem inca o masca ca sa mai treaca o zi, la fel ca celelalte fara sa schimbam nimic in noi, multumiti ca exista zile "speciale" care ne ajuta sa caram mai usor minciuna care ne apasa.
In realitate eu nu atac dreptul la alegere si exprimare a seamanului meu indiferent cum ar fi alegerea lui si nici capacitatea lui de a discerne. Nu pot sa acuz pe nimeni de inconstienta...cum as putea s-o fac cand am vazut cat de departe si pana in ce planuri se manifesta inconstienta!?
Deci intentia mea, in general, nu este acuza sau judecata ci invitarea la claritate si sinceritate. Mai departe fiecare are obligatia sa decida, sa cugete pentru sine, folosindu-si propriul discernamant...atat cat il are. Faptul ca cineva se simte judecat sau constrans de felul cum pun problema este pentru ca o ia personal, dar asta nu mai este responsabilitatea mea directa.
Motivatia mea de a ma exprima deschis despre acest subiect este asocierea Iubirii cu inimioare de plastic, flori, cine romantice, o zi anume, gesturi, BANI SI MARKETING.
Combat ideea perfid insamantata in subcontientul colectiv conform careia trebuie sa asteptam o zi pe an ca sa ne declaram iubirea, sa sarbatorim daruirea intr-un cadru "special amenajat" , iar restul zilelor pentru ce ne raman? Cand in mod normal ar trebui sa daruim si sa iubim zilnic, fara conditii, fara trambitze si confetii, fara reclame si bani cheltuiti.
Cu ce ne ajuta ca o data pe an ne umplem bratul de trandafiri si plasele cu cadouri ca sa ne bucuram partenerul, iar restul zilelor abia gasim curajul sa ne privim sincer in ochi?
Ne umplem bratele de flori, baloane si inimioare sperand de fapt sa mascam si sa completam un handicap al iubirii cu trucuri superficiale si de scurta durata.
Ne spun altii cum si cand sa iubim si ne invata ce este iubirea? Si avem nevoie de "altii" atata timp cat noi nu suntem in stare sa ducem o relatie pe cont propriu, atata vreme cat nu avem iubirea pura in inimi. La fel cum avem nevoie de altii sa ne conduca, sa ne ofere zile libere pe an sub forma de concediu pentru ca noi nu avem curajul sa ne asumam dreptul de a fi liberi si independenti.
Si exemplele pot continua: cum avem nevoie de conducatori politici si spirituali, asa avem nevoie si de circ si jocuri in viata noastra.
Majoritatea sunt dependenti de teatru ca sa-si umple existenta, caci fara trucurile zilnice nu ar ramane nimic care sa-i umple, sa-i bucure, ar ramane prea goi ... si asta doare.
Nu doresc sa spulber fericirea nimanui. Daca este ceva de spulberat sunt doar minciunile si iluziile, iar eu tot ce-mi doresc cu adevarat este fericire pura, darurie si iubire curata in fiecare moment din vietile noastre.
Acea daruire care nu are nevoie de artificii, zile speciale, jocuri, roluri, bani cheltuiti pe flori taiate, gunoaie din plastic si folii de aluminiu...
E pacat si tragic ca trebuie sa asteptam o zi anume, decisa de altii de a fi una mai speciala ca restul zilelor ca sa ne mobilizam daruirea catre partener si sa ne bucuram unii de celalalti intr-un cuplu.
Un cadou, o cina romantica, Sfantul Valentin...o fuga din banalul chinuitor.
Dar cineva mi-ar putea atage atentia:
ca fiecare are dreptul de a alege,indiferent daca o face intelept sau gresit, ca oamenii au liberul arbitru sa se manifeste cand si cum doresc; daca decid sa-si imparta inimioare si trandafiri intr-o zi anume, le respectam decizia.
Bineinteles ca le respectam decizia si nu incercam sa le inhibam libertatea de a alege ca doar nu suntem gestapo. Insa personal nu pot fi de acord cu anumite decizii, obiceiuri si apucaturi ale semenilor mei, si aleg sa ma exprim in privinta asta, sa analizez aceste decizii pragmatic si la radacina, de ce o facem cu adevarat?
Indiferent ca-i vorba de Sf. Valentin, Craciun, Pasti, etc, nu fortez pe nimeni sa nu-si sarbatoreasca ziua cum stie, cum poate, cum vrea, cum alege sau, mai bine zis, cum aleg altii in locul lor.
Nu condamn pe nimeni, doar dezbat si pun sub lupa constiintei pentru o analiza intima si obiectiva gesturile mai putin constiente pe care le facem mecanic, acele gesturi bine ascunse sub masca afectiunii si a iubirii.
Invit la sinceritate, iar asta de multe ori nu e un lucru usor de asimiliat si placut de cei care se simt cu musca pe caciula, pentru ca atentia mea este focalizata in intregime pe exprimarea cat mai coerenta, obiectiva si clara a subiectului, nu pe menajarea emotionalului fragil si bolnav. Iar aceasta face parte din dreptul meu de a alege.
Asadar sa revenim la Sf. Valentin si sa incercam sa privim aceasta zi si din alte perspective, prefer mai putin duioase si mai mult ancorate in realitatea din substraturile deciziilor si actiunilor noastre. Sa incercam sa o facem detasat fara sa picam in emotional, sa cautam sa acceptam adevarul interior nu sa-l mascam in continuare cu alte scuze si motivatii.
Daca unii vad in impartirea inimioarelor de plastic un gest tandru , eu vad inca o ocazie sa ridicam gramada de gunoi de pe Pamant.
Daca unii gasesc o duiosenie in a darui o floare, eu vad o crima caci si o floare are viata. Este un gest matur si demn cand alegem sa o sacrificam pentru ifosele noastre?
Se poate ca in ochii multora care nu au privit in detaliu aceste obiceiuri, de unde si de ce le facem, sa par prea radical, dar pana la urma ii intreb:
What's love got to do with it? ...this is garbage not love!
Ori poate vrei sa spui ca sunt si oameni care se iubesc sincer, chiar si de Sf. Valenin. Sunt destui care se iubesc cu adevarat, dar oamenii care se iubesc sincer nu asteapta o zi anume ca sa recurga la gesturi extravagante sau cel putin iesite din banalul cotidian ca s-o arate. Iubirea sincera nu are nevoie de jocuri, roluri, artificii, inimioare, trandafiri, cine romantice si toate gesturile care le facem in realitate ca sa eschivam plictiseala si banalul, sa ne punem inca o masca ca sa mai treaca o zi, la fel ca celelalte fara sa schimbam nimic in noi, multumiti ca exista zile "speciale" care ne ajuta sa caram mai usor minciuna care ne apasa.
In realitate eu nu atac dreptul la alegere si exprimare a seamanului meu indiferent cum ar fi alegerea lui si nici capacitatea lui de a discerne. Nu pot sa acuz pe nimeni de inconstienta...cum as putea s-o fac cand am vazut cat de departe si pana in ce planuri se manifesta inconstienta!?
Deci intentia mea, in general, nu este acuza sau judecata ci invitarea la claritate si sinceritate. Mai departe fiecare are obligatia sa decida, sa cugete pentru sine, folosindu-si propriul discernamant...atat cat il are. Faptul ca cineva se simte judecat sau constrans de felul cum pun problema este pentru ca o ia personal, dar asta nu mai este responsabilitatea mea directa.
Motivatia mea de a ma exprima deschis despre acest subiect este asocierea Iubirii cu inimioare de plastic, flori, cine romantice, o zi anume, gesturi, BANI SI MARKETING.
Combat ideea perfid insamantata in subcontientul colectiv conform careia trebuie sa asteptam o zi pe an ca sa ne declaram iubirea, sa sarbatorim daruirea intr-un cadru "special amenajat" , iar restul zilelor pentru ce ne raman? Cand in mod normal ar trebui sa daruim si sa iubim zilnic, fara conditii, fara trambitze si confetii, fara reclame si bani cheltuiti.
Cu ce ne ajuta ca o data pe an ne umplem bratul de trandafiri si plasele cu cadouri ca sa ne bucuram partenerul, iar restul zilelor abia gasim curajul sa ne privim sincer in ochi?
Ne umplem bratele de flori, baloane si inimioare sperand de fapt sa mascam si sa completam un handicap al iubirii cu trucuri superficiale si de scurta durata.
Ne spun altii cum si cand sa iubim si ne invata ce este iubirea? Si avem nevoie de "altii" atata timp cat noi nu suntem in stare sa ducem o relatie pe cont propriu, atata vreme cat nu avem iubirea pura in inimi. La fel cum avem nevoie de altii sa ne conduca, sa ne ofere zile libere pe an sub forma de concediu pentru ca noi nu avem curajul sa ne asumam dreptul de a fi liberi si independenti.
Si exemplele pot continua: cum avem nevoie de conducatori politici si spirituali, asa avem nevoie si de circ si jocuri in viata noastra.
Majoritatea sunt dependenti de teatru ca sa-si umple existenta, caci fara trucurile zilnice nu ar ramane nimic care sa-i umple, sa-i bucure, ar ramane prea goi ... si asta doare.
Nu doresc sa spulber fericirea nimanui. Daca este ceva de spulberat sunt doar minciunile si iluziile, iar eu tot ce-mi doresc cu adevarat este fericire pura, darurie si iubire curata in fiecare moment din vietile noastre.
Acea daruire care nu are nevoie de artificii, zile speciale, jocuri, roluri, bani cheltuiti pe flori taiate, gunoaie din plastic si folii de aluminiu...
RSS Feed