• Cand viata ma epuizeaza

Iar nu mi-au iesit planurile, asteptarile mi-au fost inselate. Am investit atat de mult interes si efort pentru ca imi doream atat de mult sa reusesc, sa obtin, sa primesc, sa ajung...sa daruiesc, dar parca nu trece zi fara sa nu fiu dezamagit cat de putin, iar in zilele cand dezamagirile sunt atat de greu de suportat ma simt de parca intreaga existenta e impotriva mea, iar eu sunt singur si ma lupt cu morile de vant.

Asa suna viata atunci cand cred ca ea imi apartine, ca existenta e aici doar pentru dorintele, nevoile si planurile mele.
Ma pufneste rasul la cum suna: "existenta este pentru planurile mele" si bineinteles ca daca ridic putin capul vad cat de copilaroasa este atitudinea asta.

E ca si cum pedalez cu vantul in piept. Trag de pedale si abia ma misc...oricat efort depun, vantul imi tine contra si mai tare, e tot mai greu sa inaintez, cateodata abia imi mai tin echilibrul pe bicicleta.
In felul asta viata ma epuizeaza. Nu atat viata, cat eu luptandu-ma cu ea.

"Victima", "ghinionistul", "lovitul de soarta"...
sunt proiectiile mintii atunci cand refuzam schimbarea care ne-o cere viata prin situatiile dificile care ni le ofera.
Este refuzul de a accepta semnalale vietii care ne cer o revizuire in atitudine si perceptii...o schimbare in abordarea relationarilor cu noi insine si cu ceilalti, poate o schimbare a sistemelor de valori.

Cand viata ma epuizeaza se cere o schimbare in perspectiva, o reorientare in atitudine, poate chiar o revolutionare in felul cum privesc viata si pe mine in contextul existentei...cum primesc esecurile si situatiile care se opun planurilor, asteptarilor mele.
Sa schimb perspectiva inseamna sa nu ma mai opun vantului, dar sa pedalez in sens cu el renuntand la traseul bine definit pe care mi l-am inventat in minte si de care tineam cu dintii. Traseul meu se aliniaza la directia curentului vietii...cand ma las sa curg cu ea.

• Viata - profesorul, maestrul si prietenul meu
  

Orice esec sau neimplinire ascunde lectii valoroase si ma duce in a-mi cerceta mai vigilent atitudinea, perceptiile si intentiile cu care abordez viata in fiecare moment.
Si chiar daca nu am gresit cu nimic in esecul meu e foarte probabil sa nu fi avut nevoie de acel ceva dupa care am tanjit si sperat. Atunci...sa renunt si sa accept ca lucrurile sunt asa cum sunt e cel mai sanatos lucru si ma scuteste de consum inutil de energie.

Insa nu e putin lucru sa-mi detectez deformarile in perceptie atunci cand emit pretentii de la viata. Trebuie vigilenta si prezenta in fiecare moment ca sa detectez semnalele vietii, dar cand le pierd...viata insasi stie mai bine ca mine ce am nevoie si ma atentioneaza cand "imi da la coaste".
Deci este un parteneriat minunat...Nu am cum sa gresesc de multe ori, ca mi-s tras de maneca.
Acest parteneriat il dezvolt cu maxim interes , respect si bune intentii, cu smerenie fata de fortele si spiritele vietii ce ma alimenteaza sau ma seaca...si am sanse sa dizolv rapid orice distorsiune din perceptie inainte sa ma incurce prea tare. Cu cat sunt mai receptiv fata de acest parteneriat intre CEEA CE SUNT si EXISTENTA , intelegand si respectand legile care guverneaza tesatura...cu atat imi ofer liniste, pace, bucurie, caldura, siguranta, claritate, incredere.

Cand privesc viata ca pe un cadou, ca pe un loc in timp si spatiu in care am fost invitat temporar, iar esecurile le iau ca fiind lectii in scoala vietii...experienta de a trai devine o joaca, o relaxare, o placere de a creste invatand din greutati acceptandu-mi greselile si limitele...iertandu-ma si iertand pe ceilalti.

Este eliberator cand nu iau viata personal caci existenta nu are nimic personal cu mine. Atunci...unde si cum sunt...e exact asa cum trebuie sa fie si este efectul propriilor mele actiuni, alegeri, atitudini, perspective. Iar provocarile le imbratisez cu incredere intelegandu-le valoarea.

Pentru mine viata imi este cel mai bun profesor, maestru. Imi este un adevarat prieten caraterizat de o sinceritate cruda/bruta..sinceritate care de multe ori doare, dar care ma ajuta sa-mi depasesc limitarile si sa-mi corectez deformarile in perceptie prin experientele care mi le ofera.

Cu cat pretentiile si mandria le transformam in daruire si smerenie...pierderile le vom percepe ca si castiguri si le vom primi ca atare: ca fiind simple experiente deloc intamplatoare sau nelalocul lor, lectii care ne ajuta sa crestem.

Cand pedalezi cu vantul in spate e lejer si relaxare, e placere si bucurie. Te simti sprijinit, te simti ajutat.

Viata nu ne apartine, dar ne intretine...daca colaboram, intelegem si respectam parteneriatul cu ea.

"I am a lover of what is, not because I'm a spiritual person, but because it hurts when I argue with reality." Byron Katie
What screws up most in life is the picture in our head of how it is supposed to be.

Ne putem ascunde de ceilalti, ii putem pacali, seduce, manipula ft usor...urmarindu-ne interesele egotice, menajandu-ne imaginea iluzorica care ne asigura o pozitie sociala convenabila si in care ne-am cimentat din obisnuinta si ignoranta. Mintim de frica sa nu(ne) pierdem, dar de fapt pierderea care ne costa cel mai mult se afla in spatele unui castig aparent si formal, de suprafata si de scurta durata, obtinut printr-un joc manipulativ in care devenim maestrii.






De fapt tot ceea ce putem pierde fiind adevarati in manifestare si relationarea cu propriul Sine nu sunt altceva decat iluziile care ne limiteaza, care ne tin prizonieri, dar de care suntem atat de atasati.
Insa ce nu intelegem este ca, in realitate, atunci cand mintim in exterior, cand ne tragem mastile modelate cu atata sarguinta din lutul suferintei, de fapt pe noi ne mintim, pe noi ne pacalim nefiind sinceri cu ceilalalti.
Sinceritatea in relationari porneste cu sinceritatea fata de propriul Sine. Daca de altii ne putem ascunde dupa un zambet fals de complezenta, dupa un salut de "buna ziua" formal ori dupa un "ce mai faci" mecanizat...de noi insine nu avem unde sa fugim caci Sinele este in spatele jocurilor mentale de imagine in care ne investim tot efortul, in spatele emotiilor pe care ne straduim sa le palmam....si vede tot ceea ce inconstientei scapa.
Dar putini constientizeaza (chiar si subsemnatul in perioadele mai grele) ca din aceasta nesinceritate fata de propriul Sine incolteste suferinta, nefericirea si ghinionul vietii.
Atata vreme cat suntem nesinceri in actiuni fata de noi insine, Sinele si Viata vor colabora dandu-ne palme...oferindu-ne evenimente si experiente "dure", "neplacute" menite sa ne scurtcircuiteze inconstienta...vom trai mereu intr-o angoasa sufocanta, intr-o neliniste, o nerealizare si o neimpacare imposibil de trecut cu vederea...dar (ne) mintim in continuare vanand iluzii.

Intodeauna primim semnale de la Sine despre cum ar trebui sa actionam si cum ar trebui sa ne raportam in diferitele situatii cu care ne confruntam zilnic. Indiferent in ce nivel de perceptii ne-am gasi (mai mult sau mai putin constient), toti primim aceste semnale si suntem capabili sa le constientizam. Dar, in general, recunoasterea semnalelor dureaza foarte putin...de indata ce le sesizam le acoperim repede cu frica si obisnuintele egotice de a reactiona mecanic, intretinand falsa imagine de sine prin care ne tinem prizonieri.

In sens contrar, atunci cand actionam Adevarat fara sa ne ascundem in spatele mastilor, fara sa mai facem compromisuri de sinceritate in fata aparentelor beneficii (materiale, de pozitie, de imagine) dobandite pintr-un teatru manipulativ, Viata ne va recompensa oferindu-ne un drum lin, plin de realizari si satisfactie sufleteasca...ne vom minuna de sincronicitati benefice noua...vom vedea efectiv cum Universul colaboreaza cu noi si ne sprijina cu adevarat...si poate cel mai important, nu ne vom mai simti singuri. Adevarate beneficii si roade vom culege in urma actiunilor noastre incarcate de onestitate.

La inceput, dupa o viata de minciuna, e greu sa fii sincer, doare sa-ti recunosti adevarul interior, sa-ti vezi ranile interioare, sa le accepti, sa te ierti si sa ierti...sa fii deschis in fata celorlalti, in fata vietii...sa renunti la masti si sa fii tu insuti fara nici o miza. Trebuie putere si curaj, care vor creste in timp cu fiecare actiune sincera.

Esential insa este sa fim ancorati intr-o intentie clara si de neclintit de a fi sinceri, indiferent de presiunea mizei din realitatea aparenta...iar Universul ne va incarca cu puterea si curajul necesare de a face urmatorul pas, de a sparge urmatoarea masca...pana in cele mai profunde si subtile planuri ale mintii. Si cu cat ne extindem perceptia prin crestere, vom vedea alte nivele de minciuna din ce in ce mai subtile. Alte provocari vor aparea, alte frici vor iesi la suprafata. Da, asa e viata, frumoasa si plina de provocari. Viata este un drum de o mie de mile care incepe cu primul pas...daca nu o dormim intr-un confort letargic.
Fiind sinceri avem posibilitatea de a creste cu adevarat, de a ne extinde perceptiile asupra Vietii si asupra propriei naturi. Doar in sinceritate e posibila Cunoasterea de Sine si deci, liberatea, pacea si fericirea.

Fii puternic, fii curajos ca sa fii sincer fata de tine insuti.

Mananca incet si atent, incarcat de recunostinta si respect
Multi mor de foame chiar in acest moment, esti un norocos ca te delectezi cu bunataturi alese. Multumeste naturii, Mamei Pamant pentru mancarea din farfurie, spiritelor sau lui Dzeu, cui simti , dar MULTUMESTE. Multumeste plantei sau animalului intelegand ca o viata s-a sfarsit ca tu sa ti-o continui pe a ta. Multumeste oamenilor care au contribuit la culegerea si gatirea mancarii intelegand intreg procesul mancarii, cat efort si energie s-au consumat incepand din pamant pana cand a ajuns la tine in farfurie, ca TU sa-ti poti hrani trupul si bucura sufletul.
Fie ca aceasta mancare sa-mi hraneasca trupul, mintea si spiritul.

Traieste-ti bucuria si pacea cu smerenie 
Orice stare e schimbatoare, cand esti sus nu uita de unde ai plecat si tine minte ca este o balanta fragila. Chiar daca de bucuri, te simti plin de viata si esti fericit, adu-ti aminte de suferinta seamanului de langa tine si fa tot ce poti sa-l sprijini. Daca uiti de smerenie si crezi ca bucuria ti se cuvine neconditionat si pe termen nelimitat, aroganta bate la usa. Iar cand aroganta se instaleaza, talerul balantei se incarca de mizerie si pana sa-ti dai seama te zbati iar in suferinta.
Fie ca toate fiintele sa-mi impartaseasca meritele, pacea si fericirea.

Traieste-ti suferinta cu sinceritate, incredere si curaj
Nu dispera in momentele grele, nu dramatiza si nu-ti fie frica...niciodata nu vei suferi mai mult decat poti duce. Toata lumea sufera. Suferinta e inevitabila, dar are rolul ei foarte important. Ea este profesorul tau si, daca esti atent si nu fugi de ea, iti poate arata unde gresesti si care ti-s prioritatile in viata. Chiar daca suferi, tine capul sus si tine minte ca nu ai suferit toata viata, ai fost si fericit. Cu siguranta soarele va veni din nou, dar nu-l astepta si nu-l grabi sa rasara. Incarca-te cu incredere, speranta si cat poti, fii atent in suferinta ta, observa-ti subtilitatile din manifestarile fizice si mentale si vezi ce e de invatat. Cu siguranta ceva iti scapa daca suferi, profita de moment ca sa te intelegi, sa te cunosti mai bine.
Fie ca eu sa fiu eliberat de furie, egoism, lacomie, posesivitate, gelozie, frica si toate negativitatile.

Fii recunoscator pentru fiecare inspiratie si multumeste cu fiecare expiratie.
ACUM ESTI IN VIATA !

Munceste ca si cum ai trai o vesnicie, traieste ca si cum ai muri maine!

Un om cu calitati de sfant pentru ca nu aude, nu vede si e mut...

Paradoxal, simturile noastre care le pretuim atat de mult caci ne fac viata mult mai usoara si prin ele putem sa ne bucuram de frumusetile acesti lumi, ne pot umbri sufletul, ne pot orbi adevarata valoare, esenta, pe care acest om, Vasile Adamescu , a fost obligat prin handicapul sau sa le dezvolte si sa le exprime pe parcursul vietii lui.

E de inteles de ce multe practici spirituale se focuseaza pe perceperea realitatii dincolo de cele 5 simturi caci prin cele 5 simturi ne cream toate atasamentele despre noi insine si despre lumea pe care o numim realitate. Prins in inconstienta sa, omul isi intretine iluzia si lanturile inchisorii prin cele 5 simturi pentru ca se identifica cu ele.

Mai exact, ne identificam cu senzatiile rezultate din decodificarea de catre creier a semnalelor receptionate din exterior prin cele 5 simturi. Semnale care, printr-un proces de milisecunde sunt decodificate de creier conform vechilor cai neuronale cimentate in timp, dupa care se elibereaza prin sistemul nervos molecule care le putem percepe la nivel fizic ca senzatii. Senzatii trecute in mare parte neobservate de mintea constienta, dar la care mintea subconstienta reactioneaza in fiecare moment dupa acelasi tipar vechi si neobosit pe care l-am alimentat de la inceputul vietii, clipa de clipa, din ignoranta sustinuta pe identificarea noastra cu acest mecanism bio-chimic complex.

Ca sa ne cunoastem cu adevarat trebuie sa "privim" dincolo de cele 5 simturi.

Mi-am adus aminte de filmul "Perfect sense" care subliniaza acelasi aspect. Lumea isi pierde simturile unul cate unu. Din ce in ce mai disperati cu fiecare simt pierdut, animalul din om excela prin simturile ramase. Dar, odata cu pierderea ultimul simt, vazul, ramane doar iubirea de exprimat si trait...

Caci iubirea este dincolo de simturi, simturi care pana atunci au umbrit-o.

Intr-un moment in care aproape uitasem sau am decis sa neglijez anumite trairi si adevaruri, surpriza: iar mi-a fost relevat Matrix-ul in toata complexitatea si subtilitatile lui. Am revazut natura mecanismelor interne care se manifesta in mine, am perceput in mine, in jurul meu, energii care pe cat de tare la descopeream si le intelegeam in manifestare, cu atat incercau sa ma acapareze cu ajutorul fricii.
Nu am cedat fricii caci aveam puterea si capacitatea sa o observ, dar ii simteam impulsurile puternice de a ma trage in pestera ei.



E ca un joc complex si simplu in acelasi timp, sinistru caci miza este energia vitala dar necesar si important caci premiul cel mare este nemurirea.

Au fost cateva ore de constienta expandata, cateva ore pline de invatatura si revelatii, de eliberare. In ziua de dupa ma simteam ca Neo in Matrix prin oras, pluteam, expandam si ma conectam cu oamenii cu care intram in contact din perspectiva supraconstientului al meu si al lor...era suficient un mic contact, un scurt dialog sau doar o schimbare de priviri si li se schimba stralucirea din ochi si starea in bine. Simteam cum invalui in energie si iubesc toti pasagerii din autobuz sau oamenii de pe strada pe o raza de multi metri in jurul meu. Si fata de la ghiseu de atunci imi zambeste. Desi mergeam des cu treburi pe la ea, ma recunoaste si ma tine minte doar dupa acea zi luminoasa.
Am inteles foarte clar aspecte in ceea ce priveste relationarea, decodificam si abordam realitatea ca un iluminat, simtind curgerea si traiand in niste subtilitati foarte fine. Dar vedeam si cum cei guvernati de o minte acaparata/conditonata se impotrivesc starilor inalte de constiinta...cu cat eram mai sigur pe mine, mai in pace si emanam mai multa caldura, cu atat cei mai apropiati mie, cu care imi impart spatiul zilnic, gaseau tot felu de gaselnite sa ma agate, sa ma invite la conflicte. Stiu ca suna usor paranoic si dintr-o perspectiva dualista "eu vs.ceilalti", dar s-a intamplat...cu cat emanam mai multa pace, cu cat le transmiteam mai multa iubire, parca mai iritati erau. Orice incercare de a le explica si a-i face sa inteleaga ca resursele vitale conteaza mult mai mult decat orice parere personala era sortita esecului. Vedeam cum actioneaza din planurile inconstientei, parca ghidati de forte dincolo de perceptia noastra obisnuita. Aceleasi forte care le-am perceput foarte clar cu o zi in urma cand aveam constiinta expandata parca le manipula o parte din sistemul nervos facandu-i sa reactioneze in starile emotionale ... In cateva zile, in momentele de neatentie, am reactionat si m-am prins in conflicte, nu a durat mult si s-a dus toata expandarea mea, mi-am consumat repede rezervele, si curios ca o data ajuns la aceeasi vibratie ca cei din jurul meu, au incetat si motivele de conflicte. Brusc fiecare stia sa-si vada de treaba lui.
Cineva constient de aspectele astea ar putea fi foarte motivat sa se retraga din societate, sa restranga contactul cu cei care se afla intr-o stare de constiinta normala( sa nu zic limitata) insa abordarea mea e sa stau aici chiar daca nu e deloc usor sa invat sa actionez din planurile superioare ale constiintei, in mijlocul provocarilor care le presupune inconstienta. Pentru asta trebuie putere interioara, trebuie gasite si protejate rezervele care ne incarca ca sa nu permitem sa picam in vibratiile joase ale inconstientei. Cand ma gasesc usor cazut, inteleg ca se intampla ca reactionez doar pentru ca inca mai am in mine mecanismele care intretin acele programe si depinde doar de mine sa le depasesc.

Asa ca orice conflict care apare acum nu-l mai vad ca pe ceva nefast, ca pe ceva de evitat, ci ca pe o oportunitate de a creste, de a invata sa raman detasat in fata emotiilor toxice care caracterizeaza inconstienta si sa raspund din planurile superioare de constiinta care sunt carcaterizate de caldura, calm, compasiune, iertare, blandete.