O intamplare recenta care o pot prezenta ca un exemplu perfect care reflecta diferentele de abordare in relationarea cu ceilalti:
O abordare bazata pe castig personal,  minciuna, aroganta
sau
O abordare bazata pe sinceritate, corectitudine, egalitate, bun simt.





Am facut un targ cu un fluier, insa am gresit in legatura cu tonalitatea, fluierul fiind intr-o alta tonalitate fata de ce i-am zis clientului. Clientul mi-a scris ca nu e tonalitatea care o astepta fara sa-mi zica ca vrea banii inapoi sau sa-mi propuna alt targ, dar parea usor nemultumit.

Ca raspuns, dupa ce i-am explicat eroarea neintentionata, in incheiere i-am scris:

"Crezi ca solutia ar fi sa-ti trimit banii inapoi?...o pot face daca te nemultumeste destul de tare, insa, daca nu e un inconvenient prea mare situatia de fata pt tine, te rog sa accepti targul cu scuzele de rigoare."

Imi aduc aminte de vremuri nu prea indepartate cand nu m-as fi oferit sa-i returnez banii chiar daca mi-as fi recunoscut si atunci greseala. In loc mi-as fi zis "las ca-i bun s-asa, suma nu-i mare, probabil ca-si permite" si cate alte sumedenii de motive care sa-mi justifice interesele si sa-mi asigure un confort de suprafata.  As fi incheiat cu niste scuze formale mintindu-ma ca-mi pasa. Si as fi rezolvat problema in scopul meu egoist, bineinteles.
Insa...
Abordarea corecta este exact asa cum simti ca este, nu cum ai vrea sa fie...si asa m-am raportat indiferent cat de mare nevoie as avea de acei bani...fiind greseala mea, trec peste nevoile personale FARA COMPROMIS. Ii sugerez alternativele la care sunt deschis in primul rand cele mai benefice pentru el , apoi cele benefice mie si astfel  II RESPECT DREPTUL DE A ALEGE.

Aici este un exemplu care are ca miza un castig material, insa aceleasi mecanisme se manifesta si cand miza este de natura emotionala. Cand miza este de natura emotionala deformatiile sunt si mai grosolane. Cu cat atasamentele in care suntem prinsi sunt mai profunde, cu atat structurile egotice care se cer dizolvate sunt mai inradacinate si, deci, sinceritatea este mai greu accesibila, iar jocurile manipulative se intind pana in subtilitati din cele mai rafinate si greu de detectat/recunoscut.

Dar in general vorbim de o recunoastere a valorilor prin simtire, sensibilitate, sinceritate (de cele mai multe ori la indemana oricui)...si apoi actionarea conform acestor valori. Bineinteles ca nu e tocmai usor , ca asta presupune ca propriile atasamente de: vise, planuri de viitor, dorinte,  sa fie sacrificate....si tocmai aceste atasamente si nevoi egotice ne imping sa deformam realitatea, sa schimbam sinceritatea pe minciuna inlocuind colaborarea pe competitie, egalitatea pe superioritate, daruirea pe egoism...si bineinteles ca ce dam aia primim.

In momentul in care te raportezi real la o situatie in relationare, vei primi recompense nebanuite cu mult peste nimicurile care ar fi fost obtinute prin masti, minciuna si jocuri manipulative :)

Am avut curajul nebun sa ma bag la o tura de mountain bike prin padure cu un prieten pentru care bicicleta este o pasiune mai mare decat a mea pentru fluiere (pt cei care ma cunosc ca sa va dati seama in ce m-am bagat). Numa bine ca se pregateste un eveniment in weekend in care va avea loc si un concurs de mountain bike, asa ca prietenul nebun S.L. ma invita sa inaugram traseul de concurs. No, haidam.






Prima jumate numa urcus, dintre care cele mai abrupte portiuni mergeam pe langa. Adica foaia mica, pinion mare, bine-bine, dar se ridica bicicleta pe o roata la cat e de abrupt...si nici cauciucurile nu ma ajutau fiind de asfalt, in loc de off road. Nu-i bai, gafaiala sa fie si transpiratie...asta ma interesa. Impingeam la bitza, mai alergand in panta, iar S.L parea un spiridus care ajuns fara efort in deal, ar fi fost in stare sa coboare si sa tot urce pe langa mine, tzopaind in sa. Imi vorbeste dar ii raspund in gand ca nu mai am aer si pt cuvinte. Rade de lipsa mea de antrenamnet dar i-o retez amenintandu-l ca-i dau fluierul si rad si eu de el.

Iesim din padure si dam intr-un luminis cu un urcus mai lejer pe coama unui deal. Am gasit o bucata de plaman pt o mica conversatie. Intelepciune pe doua roti...atat cat mi-a permis gafaiala:
S.L: - Stii ce tare-i faza? La inceput progresezi repede, dar apoi ajungi intr-o zona unde performanta se castiga tot mai greu si trebuie perseverenta in antrenament. Si cumva niciodata nu e cum te astepti sa fie...
     - Da, prietene....adevar graiesti...niciodata...asteptarile nu sunt....cum primim in realitate...pentru ca... mereu.....asteptam mai repede, mai usor si.... mai comod. 
S.L:  - Mhhhm!

Se insereaza cand intram iar in padure pe portiunea de coborare..in sfarsit coborare. Si da-i, nu prea tare ca deja nu se mai vede prea bine, abrupt e, cararea ingusta, copaci, spini, trambuline sunt...doar e traseu de coborare pt concurs. Am sarit cateva trambuline, faain, cam periculos aterizam prea pe roata din fata, dar a mers. Se intuneca si traseul o da in portiuni din ce in ce mai abrupte...parca eram mai relaxat la urcare. Sunt brici de atent, dar nu suficient sa vad o groapa mica dar destula cat sa-mi propteasca roata din fata si ma vad ca in Matrix peste cap...am picat pe-o parte, pe coaste...mi-a iesit un geamat de Chewbacca, in loc de "AAAU" si pana sa-mi recapat respiratia ma holbez intr-un maracine care atarna bleg deasupra-mi. Ma ridic, nimic rupt, perfect...daca ma tin trante din astea fara oase rupte e clar ca inca-s tanar. E prea intuneric si ultima portiune e demential de abrupta, ies din padure pe langa bicicleta. S.L. ma asteapta in drum, care spre satisfactia mea imi spune ca a fost prea intuneric si pt el in ultima parte.
        - Am cazut mai sus, ii spun. Stii ce-i tare, in ultima saptamana am bagat doua trante serioase cum nu am mai gustat de ani de zile.
S.L:     - Foarte bine. Inseamna ca te misti!...genial raspunsul.

Urcusul cu determinarea de a nu renunta, efortul si satisfactia depasirii unui obstacol. Placerea de a cobori si nebunia coborarii pe intuneric, obstacole si socul cazaturii si iara de la capat, cazaturile inevitabile pe calea progresului...O ora de bicicleta in care am vazut viata unui om condensata asemeni unui fractal.

Un articol despre iubire in care voi vorbi despre suferinta.
De ce?
In primul rand pentru ca nu ai cum sa traiesti Iubirea pana cand suferinta nu este acceptata, inteleasa si eradicata.
In al doilea rand pentru ca multi vorbesc despre iubire, fericire, pace ignorand suferinta, netratand si neintelegand mecanismele interne care o genereaza. Dar daca ignori suferinta, aceasta nu va disparea. Poti s-o faci sa dispara din constientizare...pentru moment, dar nu poti fugi la nesfarsit...suferinta va lovi din adancuri atunci cand nici nu te astepti. Existenta are grija sa-ti arate ceea ce refuzi sa-ti accepti.

"Suferinta este reala", primul adevar nobil rostit de Buddha dupa ce s-a eliberat de suferinta, dupa ce s-a Iluminat. Acceptand acest adevar, acceptand suferinta din noi, putem face ceva ca sa o eradicam, sa ne vindecam de ea.

Observ tendinta de a cataloga drept pesimist, prapastios, negru sau promovator al suferintei pe cel care o studiaza insa,
Nu exista mai mari promovatori ai suferintei si al intunericului ca cei care nu si-o accepta. Asta face ignoranta.

Tragedia conditiei umane
Poate ca tragedia omului nu este ca sufera, dar ca nu sufera destul.
Ti se pare prea mult? hai sa continuam...
Chiar daca nivelul de suferinta in om este mare, este atat cat poate sa duca si duce muult toata viata. Duce atata suferinta cat poate sa evite prin distractii, mancare, dulciuri, droguri, spiritualitate, Dumnezeu...si chiar daca mai are in dotare supape de preaplin: lacrimi, plans, oftat, ras...nivelul suferintei ramane cam atat cat sa se considere ca asta este normalitatea vietii lipsindu-i astfel motivatia de a-si recunoaste, accepta si eradica suferinta...o tragedie mai mare ca asta nu cred ca exista. De aici prospera inconstienta, o inconstienta nedetectabila...din faptul ca , la marea majoritate a oamenilor suferinta este dozata cumva "inteligent": nici prea mult ca sa se "moara", dar nici prea putin ca "sa Fie in viata". E dozata pe perioada unei zile suficient cat sa apuce noaptea sa-si reincarce bateriile prin somn, ca maine s-o ia de la inceput. Si asa se invarte roata toata viata...roata suferintei cu omul legat de ea.
Poate ar trebui sa suferim atat de cronic incat sa fim la un pas de moarte...sa traim shocul acela din fata mortii... cred ca atunci ne-am trezi din somn.

Crezi ca e exagerat? Ei bine nu e. Nu fac referire la pericolul real al mortii ci vorbesc despre shocul unei morti initiatice, o topire temporara a identitatii...dupa care sa revenim FIIND cu adevarat in Viata, cu o minte mult mai clara prin care sa percepem mai corect si mai profund viata si pe noi insine.
Si pentru ca imi place sa vorbesc doar din experienta personala, la mine trezirea a fost in momentul in care mi s-au declansat toti demonii interiori, cand s-a ridicat toata suferinta care lucra "discret" in adancuri, abia atunci am vazut in ce vis traiam si in ce suferinta...crezand ca sunt bine. S-a intamplat intr-o ceremonie cu planta sacra Ayahuasca. Am detaliat experienta aici
Un shoc foarte mare de suferinta poate facilita abandonul si acceptarea pentru ca iti consuma toate resursele care pana atunci le investeai in rezistenta, in opozitie si lupta.
Si cand esti pus in fata extinctiei datorita epuizarii energetice, nu-ti ramane alta solutie decat abandonul si acceptarea. Prin abandon si acceptare se acceseaza acel spatiu de claritate si intelegere adevarata, un spatiu unde vindecarea mental-emotionala este posibila...si chiar vindecarea fizica in cazul bolilor psihosomatice.

Doua spatii ale existentei
Spatiul identitatii in care majoritatea suntem prinsi acopera atat de greu spatiul esentei, al Fiintei, incat in multe cazuri, doar un shoc puternic ar putea provoca o ruptura decisiva intre cele doua spatii, dand posibilitatea Constiintei sa recunoasca cele doua planuri de existenta atat de diferite, dar care se contopesc atat de bine.
Spre exemplificare o situatie familiara majoritatii: in timp ce esti pe o scara la o inaltime ai un moment de dezechilibru care iti provoaca un shoc-reflex de Vigilenta si Prezenta si in acea fractiune de secunda EU, trecutul si viitorul nu mai exista...tot ce ramane este doar o curgere Prezenta curata, nedistorsionata. Toti avem astfel de momente, insa revenim in spatiul identitatii atat de repede dupa ce pericolul a trecut incat nu realizam mare lucru...Cele doua spatii trebuiesc delimitate, intelese apoi integrate.
Spatiul identitatii nu este rau sau gresit si nici limitativ, daca suntem constienti si accesam spatiul Fiintei. Suferinta apare in lipsa energiei vitale care se consuma cand suntem complet acaparati de spatiul identitatii. In spatiul Fiintei suntem incarcati cu energia vitala.
Spatiul identitatii este esential ca sa ne putem manifesta in viata, insa el trebuie corect calibrat in principiile si legile care definesc spatiul Fiintei.

Vulcanul
Ne cladim casa pe gura unui vulcan activ. Casa este propria noastra identitate construita in timpul vietii din masti, credinte, proiectii, asteptari, planuri, sperante, vise, trecut si viitor. Unii construiesc adevarate edificii peste gura vulcanului fumegand.
Din cand in cand vulcanul erupe, insa nu o face exploziv si definitiv incat sa ne spulbere casa...dar fumega usor gaze toxice, lasa putina lava sa se scurga si are activitati seismice usoare care ne scutura casa provocand pagube structurale. Cu cat e mai mare edificiul, cu atat mai dureroase sunt pagubele. Asta e scopul vulcanului, sa ne darame casa, dar noi ne grabim sa o consolidam, sa o facem si mai rezistenta. Astupam gura vulcanului cu din ce in ce mai multa inversunare acumuland in adancuri tot mai multa tensiune. Gura vulcanul trebuie descoperita ca toata tensiunea lui sa se elibereze. Doar dupa ce vulcanul si-a epuizat toate gazele toxice, tot focul interior si si-a eliberat toata tensiunea...pe culmile din roci sterile si lispite de viata va putea creste vegetatia, florile si copacii...Viata si Iubirea.

Acesta este jocul nostru cu suferinta. Din ignoranta reactionam la primele pagube din structura identitatii, la primele atasamente zdruncinate si ne inversunam sa mai punem o masca sau sa mai intarim una deja existenta...Gasim cu greu sau deloc acceptarea, abandonul si intelegerea.

Somatizarea suferintei si liberul arbitru
"Exista riscul sa somatizezi suferinta, adica sa materializezi in fizic o maladie incompatibila cu viata si atunci Trezirea-i cumva de prisos. Avem acum la indemana Alegeri mult mai utile de facut decat sa recunoastem suferinta." spunea cineva
dar,
Recunoasterea si intelegerea suferintei nu o somatizeaza. Suferinta se somatizeaza doar atunci cand nu este recunoscuta si acceptata, iar asta se face cu blandete fata de tine insuti. In fata suferintei, abandonul este esential. Daca suferinta este inhibata apare boala fizica ca un ultim semnal de alarma.
Cat timp omul este prins in inconstienta nu are liber arbitru, orice Alegere ar face este o iluzie ca alege...mecanismele inconstientei aleg in locul lui. Dpmdv, nu exista Trezire fara Eliberarea de suferinta, iar asta e posibila doar prin constientizarea si acceptarea suferintei...asta e rolul suferintei am putea spune. Nu cunosc om Treaz si Vindecat care sa nu-si fi infruntat demonii interiori, iar cei care nu au trecut prin propriul iad nu au idee despre ce vorbesc...n-ai cum sa cunosti Raiul pana nu treci Iadul. Alchimia, transformarea la asta se refera...ori daca nu ai trecut prin propriul Iad, Raiul (Iubirea, Pacea, Beatitudinea) ramane doar un basm, o proiectie, o credinta...o teorie mult prea discutata si de prea putini traita.

Fuga dupa informatii
Credem ca suferim pentru ca nu stim, dar indiferent câta informatie acumulam, cand suntem acaparati de minte nu vom fi niciodata satisfacuti, vom cauta mereu, vom naşte mereu alte întrebări...nu exista final in acest joc caci mintea este un fractal infinit. Singurul răspuns de care avem nevoie se găseşte in starea de A Fi in momentul Prezent...acolo nu mai există nimeni care sa întrebe, nimeni care are nevoie disperată de vreun răspuns.
Este spaţiul in care se manifestă viaţa, Prezenţa, Fiinta...spaţiul in care forta Vietii vindeca inima de suferinta.

Abordarea suferintei
Sa studiezi suferinta, sa-i cunosti mecanismele nu inseamna sa te prinzi in ea, sa-i cazi prada. Nu trebuie sa cauti suferinta, sa o vanezi. Ea singura se va ridica la suprafata cand e cazul. In acele momente cel mai bine ar fi sa te intinzi si sa stai cat mai nemiscat si relaxat intr-o stare de abandon si acceptare. Nu declaram razboi suferintei...cand suferim este pentru ca undeva gresim in viata...in vreo abordare sau atitudine a noastra. Ea este profesorul nostru si trebuie sa fim atenti la ce are sa ne spuna. In acele momente de abandon si acceptare, daca-ti pui intrebarea cu intentii clare sunt sanse mari sa primesti si raspunsul " De ce sufar? Ce trebuie sa fac ca sa nu mai ajung in situatia asta?" intodeauna prin Actiune in viata de zi cu zi indreptam mecanismele generatoare de suferinta.
Studierea, intelegerea si eradicarea suferintei se face Observand-o Vigilent si Detasat, lasand spatiu oricarei senzatii fizice oricat de neplacute ar fi, oricarui zbucium emotional sa se manifeste liber...pana cand sa va consuma/topi/arde/transforma. In unele cazuri durerea fizica si emotionala persista, insa vorbim de fenomene trecatoare. Cand iti confrunti suferinta incarca-te cu rabadare, perseverenta si increderea ca totul va fi bine.

Fie ca toate Fiintele sa fie eliberate de suferinta. Fie ca toate Fiintele sa fie in Pace si Fericire.

Ne putem ascunde de ceilalti, ii putem pacali, seduce, manipula ft usor...urmarindu-ne interesele egotice, menajandu-ne imaginea iluzorica care ne asigura o pozitie sociala convenabila si in care ne-am cimentat din obisnuinta si ignoranta. Mintim de frica sa nu(ne) pierdem, dar de fapt pierderea care ne costa cel mai mult se afla in spatele unui castig aparent si formal, de suprafata si de scurta durata, obtinut printr-un joc manipulativ in care devenim maestrii.






De fapt tot ceea ce putem pierde fiind adevarati in manifestare si relationarea cu propriul Sine nu sunt altceva decat iluziile care ne limiteaza, care ne tin prizonieri, dar de care suntem atat de atasati.
Insa ce nu intelegem este ca, in realitate, atunci cand mintim in exterior, cand ne tragem mastile modelate cu atata sarguinta din lutul suferintei, de fapt pe noi ne mintim, pe noi ne pacalim nefiind sinceri cu ceilalalti.
Sinceritatea in relationari porneste cu sinceritatea fata de propriul Sine. Daca de altii ne putem ascunde dupa un zambet fals de complezenta, dupa un salut de "buna ziua" formal ori dupa un "ce mai faci" mecanizat...de noi insine nu avem unde sa fugim caci Sinele este in spatele jocurilor mentale de imagine in care ne investim tot efortul, in spatele emotiilor pe care ne straduim sa le palmam....si vede tot ceea ce inconstientei scapa.
Dar putini constientizeaza (chiar si subsemnatul in perioadele mai grele) ca din aceasta nesinceritate fata de propriul Sine incolteste suferinta, nefericirea si ghinionul vietii.
Atata vreme cat suntem nesinceri in actiuni fata de noi insine, Sinele si Viata vor colabora dandu-ne palme...oferindu-ne evenimente si experiente "dure", "neplacute" menite sa ne scurtcircuiteze inconstienta...vom trai mereu intr-o angoasa sufocanta, intr-o neliniste, o nerealizare si o neimpacare imposibil de trecut cu vederea...dar (ne) mintim in continuare vanand iluzii.

Intodeauna primim semnale de la Sine despre cum ar trebui sa actionam si cum ar trebui sa ne raportam in diferitele situatii cu care ne confruntam zilnic. Indiferent in ce nivel de perceptii ne-am gasi (mai mult sau mai putin constient), toti primim aceste semnale si suntem capabili sa le constientizam. Dar, in general, recunoasterea semnalelor dureaza foarte putin...de indata ce le sesizam le acoperim repede cu frica si obisnuintele egotice de a reactiona mecanic, intretinand falsa imagine de sine prin care ne tinem prizonieri.

In sens contrar, atunci cand actionam Adevarat fara sa ne ascundem in spatele mastilor, fara sa mai facem compromisuri de sinceritate in fata aparentelor beneficii (materiale, de pozitie, de imagine) dobandite pintr-un teatru manipulativ, Viata ne va recompensa oferindu-ne un drum lin, plin de realizari si satisfactie sufleteasca...ne vom minuna de sincronicitati benefice noua...vom vedea efectiv cum Universul colaboreaza cu noi si ne sprijina cu adevarat...si poate cel mai important, nu ne vom mai simti singuri. Adevarate beneficii si roade vom culege in urma actiunilor noastre incarcate de onestitate.

La inceput, dupa o viata de minciuna, e greu sa fii sincer, doare sa-ti recunosti adevarul interior, sa-ti vezi ranile interioare, sa le accepti, sa te ierti si sa ierti...sa fii deschis in fata celorlalti, in fata vietii...sa renunti la masti si sa fii tu insuti fara nici o miza. Trebuie putere si curaj, care vor creste in timp cu fiecare actiune sincera.

Esential insa este sa fim ancorati intr-o intentie clara si de neclintit de a fi sinceri, indiferent de presiunea mizei din realitatea aparenta...iar Universul ne va incarca cu puterea si curajul necesare de a face urmatorul pas, de a sparge urmatoarea masca...pana in cele mai profunde si subtile planuri ale mintii. Si cu cat ne extindem perceptia prin crestere, vom vedea alte nivele de minciuna din ce in ce mai subtile. Alte provocari vor aparea, alte frici vor iesi la suprafata. Da, asa e viata, frumoasa si plina de provocari. Viata este un drum de o mie de mile care incepe cu primul pas...daca nu o dormim intr-un confort letargic.
Fiind sinceri avem posibilitatea de a creste cu adevarat, de a ne extinde perceptiile asupra Vietii si asupra propriei naturi. Doar in sinceritate e posibila Cunoasterea de Sine si deci, liberatea, pacea si fericirea.

Fii puternic, fii curajos ca sa fii sincer fata de tine insuti.

Avem aici o analiza a domnului Dan Mirahorian, om pe care il stimez pentru munca depusa pentru ca evidentiaza multe aspecte subtile abordand spiritualitatea si problemele socio-individuale dintr-o perspectiva stiintifica,de multe ori coerenta, clara. Dar analiza de fata o gasesc cu destule hibe si simt ca este rodul unei interpretari mai mult mental-intelectuale decat a unei experiente directe din realitatea propriului univers interior. Mai departe am facut si eu o analiza a citatului lui Gandhi asa cum am ajuns sa-l percep prin propria-mi experienta de viata. De aceea citatul nici nu are legatura cu personalitatea autorului indiferent cine ar fi fost acesta, Gandhi in cazul de fata.

In primul rand Gandhi ne sugereaza finutz si elegant sa nu mai fim ipocriti. Adica sa nu mai condamnam raul/violenta/lacomia/abuzurile care le gasim in altii inainte sa fim noi eliberati de acestea. "Cel fara de pacat sa arunce primul cu piatra". Si frumos este faptul ca  atunci cand ti-ai confruntat si transformat negativitatile din tine, nici nu mai ramane loc de a da cu piatra/de a judeca/condamna chiar daca ai fi indreptatit moral-intelectual s-o faci(nemaifiind ipocrit). Impulsul-reactie de a judeca/condamna este in sine o tensiune, iar Pacea care caracterizeaza un spatiu eliberat de tensiuni/negativitati nu poate sa se manifeste decat prin Compasiune si Smerenie, iar Intelepciunea experientei directe din infruntarea  propriului intuneric iti ofera intelegerea si acceptarea celorlati.

Dar sa revenim la citatul lui Gandhi...
Aici nu e vorba de vreo moralitate impusa/rigida ci de schimbarea/transformarea/alchimizarea mecanismelor interne egotice care umbresc manifestarile care vin din planul Sinelui caracterizate de bunatate, compasiune, putere, luciditate, acceptare...iar asta e posibil doar prin ACTIUNE...de aceea el invita la actiune prin citatul lui celebru.

Nicidecum Gandhi nu invita la pasivitate sau nonactiune in fata abuzurilor exterioare...ci chiar atitudinea care o promoveaza este o forma de ACTIUNE...pe care o vedem si in protestele pasnice care se intampla in toata lumea: tineri care canta si nu reactioneaza la abuzurile jandarmilor cu un efect de cele mai multe ori benefic. Filozofia lui Gandhi este foarte sanatoasa: nu poti opri violenta cu violenta, ura cu ura, dar o poti opri cu puterea si luciditatea unei Constiinte curate, sanatoase, corect calibrata in planul Divin al Fiintei.  

Citatul lui Gandhi nu-l aprob datorita notorietatii lui Gandhi sau il dezaprob datorita notorietatii lui Osho, ci il asimilez prin propria-mi experienta de viata. Nu acord autoritatea nimanui sa ma influenteze spunandu-mi ce-i bine si ce-i rau. Singura autoritate o acord (in fapt, fara sa am de ales) experientei si semnalelor pe care viata mi le ofera. Am vazut in viata mea ca atunci cand faceam doar teorie fara ca actiunile mele sa fie in concordanta cu predica mea, efectul era superficial sau deloc. In schimb atunci cand am reusit sa fac schimbari majore in mecanismele mele interne, cand am reusit sa desfac tensiunile/blocajele generatoare de negativitate lasand in loc un spatiu fluid, incarcat de Pace/luciditate/putere/echilibru/smerenie, atunci si cuvintele mele ajungeau unde trebuie. Sau chiar mai mult, nici nu trebuia sa mai rostesc ceva, doar prin simpla-mi prezenta vibrationala influentam decisiv in bine campurile cu care interactionam. De aceea adevarata schimbare se intampla la nivel vibrational si aceasta este posibila doar prin Actiune, nu prin vorbarie/analize/teori/observatii intelectuale, conceptuale nesfarsite si simandicoase despre Sine despre lume....
FII TU SCHIMBAREA=ACTIONEAZA CONFORM PLANULUI DIVIN de unde primim semnale, dar pe care, de obicei, il proiectam in exterior asteptand de la altii ce nici noi nu am insusit inca. Caci e mai usor sa vezi in altii limitarile si mizeriile decat sa te confrunti pe tine, sa-ti vezi si sa-ti accepti propriile limitari si mizerii...apoi sa faci ceva in privinta asta...adica sa treci la actiune. Aceasta este adevarata provocare a spiritualitatii.

Binteinteles ca se pot face atatea analize si interpretari cate minti sunt, dar Gandhi a zis un mare si un profund adevar intr-o forma simpla e drept, dar pe care orice om cu adevarat treaz il poate recunoaste.
Om treaz numesc pe acel om care a trecut prin propriul Iad, care si-a recunoscut si si-a confruntat demonii interiori si a inteles ce importanta este actiunea in schimbarea/alchimizarea mecanismelor generatoare de suferinta. Un om treaz intelege ca emite vibratii prin CEEA CE ESTE si ca nivelul de informatie care-l transmite si care influenteaza campul colectiv este infinit mai vast la nivelul vibrational decat ce poate sa transmita prin analize verbal-mentale sau actiuni superficiale care nu sunt in concordanta cu adevarul interior (mental-emotional). Iar vibratii inalte nu se pot emite CA VREM, ca ne impunem o gandire pozitiva , ci doar prin desfacerea nodurilor/tensiunilor energetice care blocheaza alimentarea intregului sistem fizic si mental cu energie vitala...si deci care blocheaza expandarea Contiintei.

Fii tu schimbarea care vrei s-o vezi in lume = renuntarea la ipocrizie, alchimizarea plumbului Inconstientei in aurul Constientei prin trecerea la actiune, schimbarea campului morfic al constiintei colective prin transformarea vibratiei care caraterizeaza campul individual.