Picture
  Este vorba de un quest pentru regasirea, vindecarea inimii si clarificarea mintii ce presupune statul in natura, de unul singur, fara telefon sau alte elemente de distragere, fara foc si cel mai important, fara mancare vreme de 4 zile si 4 nopti. Este permis un carnetel si un pix pentru notite, 2l apa pe zi, sac de dormit, folie sau cort, lanterna.

Acest gen de retrageri in natura, a fost practicat de strabunii nostri din toate culturile vreme de acum sute de mii de ani. Tinerii triburilor erau trimisi in astfel de questuri, singuri in natura, sa se regaseasca si sa se initieze in maturitate dovedind stabilitate si echilibru emotional, putere interioara si capacitatea de a-si trai viata responsabili si in acord cu legile naturii.

Recent m-am intors si eu dintr-un astfel de quest care a fost o experienta unica, vindecatoare si transformatoare. Mi-am notat in carnetel sub forma unui minijurnal experienta acelor zile. Iata cuvintele din acele momente:

Ziua 1 - Acomodare

Am ajuns la locul meu si primul lucru ce am simtit sa-l fac a fost sa ma relaxez, sa ma odihnesc si sa simt locul unde urmeaza sa-mi petrec urmatoarele 4 zile si 4 nopti. Aici copacii au o infatisare de dendroizi: cu trunchiuri groase, contorsionate, scorburi adanci si gauri mari si fiind in prtea de N a padurii sunt imbracati cu muschi verde. Coronamentul porneste de la sol, iar crengile inainte sa se inalte vertical, descriu o palma noduroasa cu degetele in sus. M-am cuibarit cu pofta in palma acoperita cu muschi verde si moale a dendroidului sub care urma sa-mi montez cortul. I-am multumit copacului pentru primire si i-am cerut spiritului sau sa vegheze asupra-mi pe perioada sederii. Am atipit usor imbratisand o creanga ca sa ma sustin in caz ca-mi pierd echilibrul, stand cuibarit cred mai bine de o ora ( dupa aproximare ca nu aveam la mine nici ceas nici telefon). Ma trezesc amortit de pozitia fixa si decid sa ma cobor pe patul moale de frunze uscate sa ma intind mai comod ca sa-mi continui odihna. Padurea linistita, temperatura perfecta mi-au ofeti confortul necesar unei relaxari profunde care mi-a fost disturbata de fosnetul frunzelor sub niste pasi grei. Fara sa ma ridic, intorc curios capul si disting o silueta printre copasi si frunzaris. Se indrepta spre mine si am banuit ca este un om. Mi-am propus sa fiu scurt la vorba in caz ca trecea pe langa mine mirat fiind de ruta care a ales-o dat fiind ca nu era nici o carare, iar acea parte de padure este destul de izolata. Mirarea mi s-a transformat intr-o surpriza placuta cand, coborand prin desis, un caprior se arata la vreo 50m in fata mea. Nu m-a vazut intins fiind si destul de camuflat (fata intentie) caci eram acoperit cu o patura cu patratele galbene si maro ce se integra foarte bine in covorul de frunze ce acoperea solul. Insa mi-a prins mirosul. S-a oprit, a adulmecat in directia mea apoi cu un muget de alerta si-a schimbat fara panica directia spre firul de apa inca nesecat din vale. Salutare prietene, ramai cu bine si te mai astept sa treci pe la mine.

La atata liniste cat ma inconjura, un asemnea eveniment e comparabil cu un mare show citadin.
         Nu am nici un chef sa montez cortul. Soarele e deasupra mea si ma bucur in nemiscare de umbra copacilor si briza vantului. Trec orele: ba intins pe spate, ba sezand ascultand bazaitul gazelor, fosnetul frunzelor in bataia vantului, activitatea pasarilor (nu prea mare in acea parte de padure) si ma gandesc sa dorm sub cerul liber la noapte. Dar odata cu coborarea soarelui, asemeni vampirilor isi fac aparitia tantarii, nu prea multi dar destul de agasanti.
 - Prietene, asculta bine ca o data iti zic: poti sa-mi bazai cat vrei pe la urechi, dar ai grija cu ce intentii ca daca ai supt din mine o faci pe riscul tau!
Majoritatea au picat la datorie reintrand in ciclul naturii mai repede cu ajutorul meu, dar i-am avertizat.
- Reincarnare fericita, amice!
Daca vreau sa dorm linistit la noapte trebuie sa-mi montez cortul. Intre timp m-am mai obisnuit cu senzatia agasanta de foame care-mi dadea o stare de panica si disconfort ce ma incerca de pe la miezul zilei. Stare pe care am acceptat-o si observat-o cu calm si statornicie urmand exemplul copacului dendroid din fata mea: cum o fi rabdat el toate gongile si insectele care i-au macinat un sfert din trunchiul gros lasandu-l cu o scorbura cat un topogan pe toata lungimea, de la sol pana in coronament.
Sunt spectaculosi copacii aici, cei mai batrani au forme controsionate, muschi pe trunchi, gauri si scorburi impresionante, continui sa ma minunez de ei. Dupa pozitia soareleui cred ca este ora 19 si ma bucur de o seara frumoasa si linistita.

Ziua 2- Marea provocare

Ma trezesc greoi cu o durere de cap si o stare de disconfort in tot corpul. Fara tragere ma decid sa-mi incep ziua. Trebuie sa ma duc la locul central sa infig un batz in pamant la locul meu conform regulii, semal pt ceilalti ca totul este bine si ca am decis sa-mi continui questul. Cu efort ajung si vad ca Frankie, colegul de grupa, deja si-a infipt batul. Melinda, inca nu, probabil ca inca doarme. Infig batzul si ma intorc la locul meu din padure cu gandul sa ma intind, sperand sa atipesc, sa ma mai lase durerile de cap si starea de greata. Intins fiind, fara sa am stare, cand pe-o parte cand pe alta, aud un fosnet de frunze in deal in spatele meu. O caprioara, nu era aceeasi ca in prima zi, dupa marime cred ca era o femela. Ma observa si ma ocoleste continundau-si drumul total nepasatoare de mahmureala mea chinuitoare...de parca ar fi avut ce sa-mi faca. Revin la ameteala mea si pana seara lucruruile s-au inrautatit. Starea de greata s-a intensificat pana am reusit sa vomit cu pofta si putere fapt ce m-a usurat considerabil. M-am intins in cort linistit si recunoscator pentru starea de bine si eliberare si am reusit sa adorm.

Ziua 3 – Alt om

Ma trezesc in mijlocul noptii incarcat  de energie si bine dispus. Locul denivelat unde mi-am montat cortul nu este ideal pentru o odihna fara bosumflari si fara dureri de oase, dar am trecut usor cu vederea peste acest detaliu datorita starii de bine, de fluiditate si eliberare care ma faceau sa jubilez in mine. Raman in cort pana se crapa de dimineata si imi incep ziua energic de parca n-ar fi fost doua zile de cand nu am mancat nimic. Ma duc spre locul central sa-mi infig batul si vad ca la locurile lui Frankie si Melindei lipsesc betele, cred ca au abandonat. Vestea nu m-a facut sa ma simt mai singur decat eram deja si nici nu m-a afectat in vreo masura. Ma intorc la locul meu si la ale mele: ba intins, ba sezand am momente de introspectie si transe, cu emotii reprimate in trecut care mi se arata dandu-mi sansa se la consum...si asta fac.Pas cu pas, norii din interiorul meu se imprastie, dar ca o reflexie pe dos, cerul se acopera de norii si incepe ploaia. Decid sa ma bucur de ea. Ma dezbrc complet si merg in luminisul din fata cortului ca sa ma expun mai bine in ploaie. Simt fiecare strop cum mi se imprastie pe piele si pamantul cum imi vibreaza sub talpi sau vibram impreuna dansand jocul pulsatiilor vietii. Contopit in acea conexiune ma sperie un muget foarte puternic si pasi in galop sus prin padure in spatele meu. Ma grabesc sa zaresc ceva, dar nu vad nimic din cauza frunzisului. Animalul mai scaote cateva mugete si dispare in padure. Cred ca a fost masculul caprior din prima zi. Sa fiu fost vreo reactie la faptul ca m-am afisat gol pe teritoriul lui?!...of, of masculii astia competitivi.
-          Stai bre linistit ca nu-mi arde de caprioare acum, am altele cu cornitze de care tre sa ma ocup acum!
Ma intorc la prezenta mea care este tulburata de ganduri de mancare chiar daca, la cum ma simt, as zice ca nu mi-ar mai trebui mancare toata viata. Am mai facut cunostinta cu cativa copaci dendroizi din zona in care m-am suit si am stat cate o ora. Se lasa seara anuntand incheierea unei zile lungi dar usoare. Mai am doua nopti cu o zi intre ele si mi-am incheiat questul, ma surprind visand la ziua de revenire. Dar voi face tot ce pot ca ziua de maine sa nu o irosesc ascunzand timpul in sacul cu plictiseala doar ca sa treaca mai repede. Imi propun sa fiu cinstit fata de mine si fata de scopul acestui quest pana la capat. Se intuneca  si ma pregatesc de innoptat. Noapte buna codrule.

Ziua 4 – Lacrimogena

Am adormit noaptea tarziu, in tunete si ploaie torentiala care anticipau cumva starile interioare cu care urma sa ma inalnesc in ziua urmatoare. M-am trezit devreme, cred ca era vreo 4 dimineata cu o senzatie de disconfort in zona abdomniala. A urmat o rafala de cascat profund si cu lacrimi de vreo 10 minute dupa care m-am relaxat profund fiind eliberat si linistit. Nu am mai adormit si pe cand din negru noptii se facu o nuanta de albastru al diminetii, intins pe spate, intr-o stare de usoara transa imi apare in viziune prietenul meu A.M. Ne imbratisam cu toata caldura, ii dau drumu sa-l privesc in ochii calzi si sinceri timp in care se straduie sa spuna ceva cu vocea-i balbaita de sentimente. Il opresc la timp:
 - Taci ca stiu, nu te mai chinui, mai treci incoace la o imbratisare. Scurta viziunea, dar suficient de intensa si reala cat sa ma las cu ochii inlacrimati...incredibil copilul asta. Te iubesc prietene!

Dupa care am bagat o tura de meditatie foarte profunda si centrata in curgerea momentului prezent. Intre timp, aud o pasarica cum plonjeaza langa cortul meu in care meditam. Se scalda in muschiul umed si fara sa am contact vizual cu ea, stiu exact bucata de muschi unde isi face inviorarea de dimineata. E un muschi mare, moale cu peri grosi si catifelati care tine foarte bine picaturile de apa. Daca as fi fost o pasare n-as alege alt loc pentru asemenea activitati. Ii aud penajul aripilor rascolit cu voiosie de ciocul gingas si ii simt in detaliu puful de pe piept atat de aproape de sufletul meu. Sunetul si conexiunea vivida ii proiecteaza imaginea intre ochii mei inchisi...ce draguta pasarica. Semne bune ziua are, ultima zi din questul de 4 zile si 4 nopti care a inceput duminica. Acum e miercuri si sunt in cea de-a 4-a zi de nemancare. E greu, dar efectele in planul emotional si energetic sunt spectaculos de eficiente. Chiar daca nu mai are cine sa-mi vada betele infipte de la locul central, decid sa urmez regula mai mult de dragul plimbarii, locul central fiind situat intr-o poientia la poalele celuilalt versant al dealului impadurit unde imi era locul. Dupa atata ploaie, umezeala si umbra din padure tanjeam dupa un loc deschis unde soarele diminetii incalzea deja firul ierbii scurtat de vacile pofticioase care-mi cantau din talangi in fiecare zi. Infig batul langa celelate si poposesc putin la soare. Nu prea mult caci iarba este uda si ma indrept spre casa mai mult plutind decat pasind, cu picioarele impleticite de la atatea zile de nemiscare si nemancare...nu prea multe, daca stau sa le numar, doar 3 intregi pana acum, dar parca a trecut o eternitate. In astfel de conditii de stat singur in natura, fara factori disturbatori, timpul are o alta dimensiune. Imi gasesc un loc in fata cortului si-mi reiau activitatil de baza: stat si simtit. Simtit interior pulsatia ce ma anima, simtit in exterior vuietul padurii, vantul ce indoaie copacii si-mi atinge pielea, mirosul solului si al aerului incarcat de prospetime ce-mi mangaie narile pana in strafundul abdomenului. Nu dureaza mult si-mi vad mama, draga mea mama. Ii simt suferinta anilor si ochii mi se ineaca in lacrimi. Ii traiesc clipele dinaintea mortii simtindu-i teama si moartea carea candva  o sa vina...plang in hohote varsandu-mi prin inima-mi toata suferinta care i-o puteam duce. Macar atat sa fac pentru tine draga mea mama, ca viata ta in mare parte a insemnat sa ne cresti pe noi si sa ne vezi bine. Greu de cuprins acest sacrificiu. Te las in pace draga mama, te iubesc si abia astept sa ajung acasa sa te strang la pieptul meu. O las pe mama umana si ii ia locul in conexiune mama Pamant. Ii simt si ei suferinta: vad oceane pline de titei, paduri seculare defrisate, maldare de gunoi si smog in aer. Hohotele de plans capata alta dimenisiune. Si plang si urlu si-mi cer iertare pentru toata ignoranta, lacomia si egoismul umanitatii. Iarta-ne mama, tu ne hranesti, ne protejezi sub patura ta de ozon, ne tii in viata si ne iubesti atat de mult, iar noi te macelarim si rupem bucati din tine...iarta-ne mama, caci nu stim ce facem. Vantul indoaie copacii care ma inconjoara, urletu-mi de durere strabate padurea si valea.
Şi le-am plâns suferinţa cu lacrimi ce mi-au limpezit sufletul.
Şi le-am urlat durerea de-au vuit codrii ce mi-au inverzit inima.
Căci durerea şi suferinta lor erau şi ale mele.

Ma cuprinde o stare de pace deplina si simt nevoia de o mica plimbare spre luminisul din varful dealului. M-am bucurat foarte mult de plimbare, iar la revenire ma intaind sa ma relaxez putin. Imi iau carnetezul si imi scriu jurnalul questului, iar cand ajung la partea cu mamele conectez din noi si o alta tura de plans imi bucura sufletul.Ohoo mai poti? Baga baiete! (te iubesc L.)
Ah, plansule drag, cat am mai plans dupa tine cu lacrimi imaginate, sterile si seci de dor si durere.

Mi-e foame, imi aduce aminte un ros de stomac. Sa strang si sa ma retrag? Ce rost mai are sa stau o noapte? Sunt multumit de ce am realizat, insista un gand foarte ademenitor si pertinent. NU! STAU PANA LA CAPAT, voi pleca cand e gata questul, maine la ora 12 dupa masa. Imi iau gandul de o ureche si-l trimit la coltul lui mustrandu-l delicat:
Ai uitat cine-i stapanul? Stai acolo la locul tau si ai rabdare pana maine. Am stat trei zile jumate , nu mai ai rabdare o jumate si o noapte?
A mai incercat el sa se furiseze pe sustache, dar de fiecare data l-am trimis la coltul lui. Din ce in ce mai timid, pana la urma a renuntat vazand ca nu-i merge.
Ma intorc la simfonia padurii. O sa tin minte toata viata aceste 4 zile. Imi apar viziuni, intelegeri despre mine despre prieteni, idei si planuri unele chiar faine.
Simt sa-mi inchei ziua cu o meditatie decis sa stau pana se intuneca sau pana imi permit tantarii. Dupa vreo 10 minute, curgerea atenta imi e disturbata de un zgomot de frunze deja familiar. Chiar ma gandeam ce mai face caprioara si iat-o. Apare din luminisul din varful dealului, cam la 50 m in spatele meu si coboara putin oblic, apoi o ia drept si agale catre firicelul de apa din vale. Se opreste in linie cu mine pe panta, isi intoarce capul si privirile ni se intalnesc pentru cateva secunde apoi isi reia drumul in acelasi ritm, nederanjata de prezenta mea. Sarut boticul caprioara, mi-a parut bine de prezenta ta. Gata, la cort ca rup tantarii. In seara asta e senin, o sa dau jos folia superioara de pe cort sa privesc stelele prin folia de sita atat cat imi permite luminisul dintre copacii din fata mea.

Ma cufund in linistea noptii.

Ziua 5 – Return of the Jedi

Ma trezesc cu un sentiment profund de multumire fata de mine insumi. Imi fac bagajele si mai conectez pentru ultima oara cu locul acesta care mi-a fost casa pentru 4 zile si 4 nopti. Ii transmit recunostinta si-i multumesc naturii pentru tot ce mi-a oferit. Aveam de gand sa stau pana la amiaza, dar aud un sunet de bucium. M-am gandit ca este vreun semnal de revenire dat de organizator si am decis sa cobor. O iau la vale cu calm, plutind si fara nici o graba sa inghit ceva solid. Pe drum culeg mure pentru ceilalti participanti retrasi din quest care-i asteptau pe cei de afara sa revina la locul de adunare. Mure zemoase si gustoase care ma imbie sa le gust, dar ma abtin fara efort decis sa nu mananc nimic pana la ora 12. Am lasat padurea in urma, si ma pregatesc incet de reintrarea in zgomotul si viteza societatii. O sa fie o provocare sa-mi pastrez aceasta claritate in viata mondena, de fapt nici nu-mi fac prea multe iluzii si sperante ca voi reusi, lectiile se invata treptat si cu rabdare. Si ce-i mai important, simt ca am ramas cu ceva foarte stabil si valoros in mine dupa aceasta experienta.
Este un pas important inainte pentru mine.